Am vazut ca scria si Bradut prin mai ca are probleme cu studentii care plagiaza (btw, plagiarism.org chiar e un site util). Pe scurt, daca iti atribui munca intelectuala a altcuiva inseamna ca plagiezi. E suficient sa nu pui ghilimele (chiar daca pui la bibliografie cartea de unde ai copiat niste fragmente in lucrarea ta). Fiindca daca nu pui ghilimele, dai impresia ca textul copiat e scris de tine.

Si chiar daca schimbi cateva cuvinte, dar redai ideea altcuiva ca si cand ar fi a ta, tot plagiezi. Si asa mai departe. Sigur, pot exista cazuri controversate, dar sunt o multime de cazuri in care e limpede ca e vorba de un plagiat. Iar acum vine o poveste.

Studentilor din anul I de la Studii europene (de la fil.unibuc) li se cere, la Argumentare si gandire critica, sa scrie un scurt text. Textul trebuie sa fie un exercitiu de argumentare – fie incerci sa sustii cu argumente proprii o idee, fie incerci sa respingi o afirmatie facuta de altcineva, fie prezinti si critici un argument etc. Un exercitiu personal, that is.

Pentru asta studiaza diferite tehnici de argumentare, sofisme, iau parte la dezbateri pe diferite teme la seminar, fac exercitii etc. (cam ca aici, doar ca mai serios).

Scrisul unui text argumentativ e o abilitate si ai nevoie de un pic de exercitiu ca sa ti-o dezvolti, asa ca li se propune sa dea textul respectiv intr-o forma preliminara, sa primeasca observatii, sa-l discute eventual si cu colegii, sa-l rescrie dupa aceea etc.

Iar examenul e de fapt o discutie pe marginea textului aluia, cu replici de genul “dar daca ai primi urmatoarea obiectie la cutare afirmatie din textul tau, ce ai raspunde?” In fine, daca vreti, puteti citi mai multe aici, pe la mijlocul paginii.

Vine la examenul din toamna o… persoana. Cu un text in care nu e deloc limpede ce vrea sa sustina si nici daca da argumente. In schimb, diverse bucati din text apar prin diverse locuri pe net, pe site-uri in care se vorbeste despre o carte (Gheorghe Virgiliu, Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2005). Deh, unii au copiat bucati din cartea respectiva si le-au pus pe net pe site-urile lor, fara ghilimele. 🙂

Persoana, mai pe scurt, plagiase la greu din cartea aia. Cum reactioneaza cand i se spune ca a facut asta? Mai intai incepe sa se tocmeasca (“dar de ce, plagiatul e o notiune relativa”), dupa aia face presiuni psihologice (“daca nu iau examenul o sa intru pe locurile cu taxa” – ca si cand profesorul ar trebui sa se simta vinovat si sa o treaca), iar apoi trece la ofuscare (“e o jignire sa ma acuzati de plagiat” etc.).

Partea cea mai putin comica e urmatoarea. In unibuc sanctiunea pentru plagiat e direct exmatricularea. Doar ca sanctiunea nu prea se aplica, fiindca nimeni nu-i informeaza pe profesori cu privire la ce trebuie sa faca atunci cand descopera un plagiat. Plus ca e destula munca – trebuie sa identifici sursele pasajelor (sau ideilor) furate, sa faci un referat, sa ceri consiliului facultatii sa ia o decizie in cazul respectiv s.a.m.d.

Treptat, insa, lucrurile se vor schimba. 🙂