Inca un caz

Nu e vorba chiar de o dilema. In cazul asta exista mai multe alternative. Si nu, nu conteaza daca e vorba de un caz real sau nu. 🙂

Esti profesor (profesoara) la o facultate. La unul dintre cursurile pe care le tii nota se ia pe baza unui eseu si a unui examen care consta intr-o discutie pe marginea eseului. O studenta preda eseul dupa termenul limita de predare. Potrivit regulilor, nu mai poate da examenul decat in toamna.

Studenta insista sa dea examenul in sesiunea din vara, motivand ca in toamna pleaca din tara. Ii oferi posibilitatea de a da examenul din toamna printr-o videoconferinta, dar refuza. Nu e limpede daca are motive intemeiate sau nu.

Nu doresti ca studentii care au respectat regulile sa fie nedreptatiti. Pe de alta parte, studenta respectiva e deosebit de insistenta, si e posibil ca ea sa apeleze la rector si sa dea totusi examenul cu o comisie, dar in cazul acesta unii dintre colegii tai vor trebui sa isi intrerupa vacanta pentru a face parte din comisia de examinare.

In plus, eseul studentei care insista sa dea examenul in vara este foarte slab si abia poate primi o nota minima de trecere. Chiar si asa, e posibil ca ea sa nu treaca examenul. Dar in cazul acesta s-ar putea crede ca a picat tocmai din cauza ca a facut presiuni asupra ta pentru a da examen. Din punctul asta de vedere, e preferabil ca ea sa dea examenul cu o comisie.

Ce faci?

4 thoughts on “Inca un caz

  1. chriscross

    pai daca e slab eseul nici nu-mi mai bat capul. o ascult si PAC! un 4.
    iar daca se lasa cu scandal/chestii/trestii am argumentul faptului ca e slab eseul.
    pe de alta parte daca as fi umpic mai moderat i-as zice ca e slab eseul si e foarte probabil sa pice examenul. I-as recomanda sa-l refaca si sa revina in toamna (prin videoconferinta sau nu).

  2. vera cimpeanu

    Gramo – nu voua va explicai chestiunea cu alternativele? Nu pot fi DECIT DOUA. NU mai multe. DOAR DOUA.

  3. Andy

    Nu conteaza ce demersuri face daca nu inainteaza si un ”dosar” serios, adica argumente f. bine intemeiate pt. solicitarea unei comisii. Din cate inteleg, intreaga situatie a fost provocata de nepredarea respectivului eseu, situatie de care exclusiv studenta este responsabila, si atunci exista 2 alternative: 1.prezinta niste motive f. pertinente, pe care le si poate demonstra legal (ma refer aici la documente oficale, pe cale juridica etc.) si, daca superiorii si colegii respectivului profesor (colegi de catedra, decan, rector) le aproba, atunci se poate creea o situatie exceptionala gratie acestor motive, si o sesiune de vara pt. examinare. 2.accepta sesiunea din toamna; asta e procedura, in absenta unor elemente care sa conduca la alternativa 1.
    Ideea cu videoconferinta nu as sprijini-o, de obicei la un examen, chiar oral, astfel de metode nu sunt prea incurajate de forurile superioare… Apoi, nu trebuie creat un precedent: studenta trebuie admisa sau respinsa pe baza rezultatelor sale profesionale, nu datorita ”insistentelor” de orice fel; de ce nu a predat eseul in limita admisa? Orice demersuri ar intreprinde ( rector etc.), atat timp cat nu prezinta argumente f. pertinente pt. care se refuza formarea unei comisii sau a unei sesiuni ”speciale” pt. ea nimeni nu o va lua in serios. Totusi, nu se formeaza comisiile chiar asa, din cer… daca chiar are dreptate si reclama niste motive f. serioase pt. care a intarziat cu referatul si solicita acum o comisie etc., atunci si profesorul cred k ar intelege, si nu s-ar ajunge la rector; daca, totusi, sa spunem k nu intelege situatie pt. k e deosebit de constiincios, atunci rectorul etc. poate ”face lumina”; dar in cazul in care studenta invoca rectorul sau comisia doar verbal, fara argumente clare in favoarea ei, atunci e clar k o face doar k sa-l intimideze pr prof., si oricum nu va avea castig de cauza. Ah si era sa uit: eseul din vara era f. slab, examenul ei la fel etc. Pai atunci ce vina are proful, si ce implicatii comisia sau rectorul?! Pleaca sau nu la toamna, examenul, o data nepromovat, se va de in sesiunea programata oficial. Doar nu se intruneste o comisie doar pt. k studentul nu s-a prezentat corespunzator la examen, ci numai in situatii exceptionale! TOTUSI…SA FIM SERIOSI…nu e normal sa se promoveze pe baza de presiuni…

Comments are closed.