Eu nu am fost un copil tipic. Cel putin nu pentru sexul in care m-am nascut (ala cu cruce, nu cu sageata). Am fost un copil care s-a urcat in copaci, a jucat fotbal, s-a batut cu baietii (eram o teroare in gradinita si scoala primara) si era mereu printul care le salva pe fete.
Am vazut Sailor Moon la 8 ani, era desenul care ne aducea pe toti in casa. La 10 ani am fost la concurs de ciclism, dar cu cat inaintam in varsta, cu atat imi displaceau jocurile de copii.
Mereu am citit. Am invatat inainte de a intra la scoala si in clasa a II-a am citit Legendele Olimpului, doua volume care m-au facut sa ma indragostesc de mitologie. Am citit povesti, Jules Verne, Alexandre Dumas, Ciresarii. Au fost prieteni de nadejde. La o varsta cand baietii erau doar niste fiinte cu care ma intreceam in prostii, m-am indragostit nebuneste de Tic. Din Ciresarii. Tic, blond cu nasul carn. Nu de Victor sau de Ursu, ei erau baietii care sareau in ochi, dar Tic mi-a frant inima.
In total, am citit intreaga serie de vreo 6 sau 7 ori. Si “Drum bun, Ciresari”, cu momentul de final in care Tic nu intelege ca povestea s-a sfarsit, ma facea intotdeauna sa plang. Ciresarii au fost pentru copilaria mea cartea de referinta, un grup de prieteni de care apartineam instantaneu, doar atunci cand deschideam cartea. Poate ei sunt motivul pentru care am tinut cu dintii de copilarie.
Intr-un fel, acum nu mai esti copil. Desenele animate sunt mai violente, daca spui cuiva ca iti place Disney, rade de tine. De citit nu se pune problema. Acum cine citeste e un fraier.
Intr-un fel, nu am vrut sa fac un post sumbru, asa ca va intreb pe voi: ce amintiri de copii aveti? Ce fel de colegi de bloc (sau de cartier) ati avut? Imi pare rau ca nu am ramas in contact cu toti cei care au plecat, s-au mutat cu familiile lor.
Cand am inceput pe Blogspot, eram si eu copil. Acum ma vad cine stie ce studenta matura, cu aere de om cult. Si inauntru sunt tot fata care a plans cu si pentru Tic cand Laura, Fata in Alb, l-a refuzat si l-a ales pe Victor. Nici pe mine nu m-a ales Tic.
[Ale]
Jules Verne si Winnetou au fost cei mai wicked prieteni ai mei. Pe bune. Am citit Winnetou (primele 3 carti)din clasa a 6a pana in anul 2 de facultate. Mergeam la bunica`mea la Suceava la tzara si nu ma lasa sa citesc ca era coperta cu indieni si ma trimitea sa ma joc cu baietii pe drum. Eu fugeam cu cartea si citeam la gramada toti 😀
Si eu am citit legendele olimpului cand eram mica 🙂 si eu m-am urcat in copaci 🙂 Nice!
Karl May e ceva de referinta si pentru mine (TOT), Jules Verne am citit pana am epuizat colectia scolii, apoi am inceput cart mai greoie ca si Moby Dick sau literatura romana (Ion, Enigma Otiliei)
Pe mine m-a marcat profund o carte citita foarte timpuriu, aproape in copilarie – Noaptea de Sanziene a lui Eliade. La fel, Legendele Olimpului, si acestea mi-au deschis afinitati nu doar pentru mitologie, ci si pentru hermeneutica si filosofie; cred k astfel am ajuns ceea ce sunt acum. In rest, join the club, ma jucam cu masinutele si cu sabiile, iar papusilor le taiam parul. 🙂
prima carte citita a fost Cuore – inima de Copil de Edmondo de Amicis. A fost minunata si am inceput sa CITESC. Am citi si recitit Ciresarii de muuuulte ori si de fiecare data ma fascina cum un scriitor (barbat) poate intelege si descrie atat de bine sentimentele si trairile unei tinere (ma refer aici la povestea de dragooste a Mariei din ultimul volum). La Medeleni mi-a marcat copilaria, a fost un roman atat de intens, pe care l-am recitit de fiecare data cu si mai multa placere si curiozitate. Legat de cine citeste e un fraier, cred ca tine, la fel ca si in cazul fumatului, de personalitatea fiecaruia; ma intristeaza foarte mult cand le aud pe prietenele mele ca prefera sa isi cumpere de imbracat decat o carte, dar asta nu inseamna ca eu nu o sa iubesc cartile si lectura la fel de mult. Autorii romani mi-au placut in copilarie si nu am putut sa citesc aproape nimic de Jules Verne 🙁
Mi-a placut mult Baietii din Strada Pal, de Fernec Molnar, una din amintirile mele din copilarie. Prietena mea a plans in hohote cand a citit-o. Acum cateva luni 🙂
Si culmea, ieri mi-am amintit cum era la tara si am si scris ceva… Oare copii de azi mai merg la tara?
la medeleni..am citit-o de n-spe mii de ori, am adorat-o pe olguta..am plans aproape de fiecare data cand se sinucidea!!!!si ciresarii si tot de tic am fost indragostita..
amintiri din copilarie? 🙂 foarte frumos, m-am gandit sa fac un loc numai pentru ele, ce ziceti? 🙂
winnetou – de 8 sau noua ori, nici nu mai stiu,
dupa 20 de ani – la fel,
ciresarii, la fel – ultima oara i-am citit la 46 de ani si m-am enervat cumplit ca Harry Potter a prins mai multa viteza.
ma enerveaza ca nu mai gasesc o carte care sa ma tina intr-atat de lipt de perna incat sa dau paginile si s-o citesc cu sufletul la gura.
asta a zis si tipul acela f. f. f. destept, sartre ala. si, ma intreb, daca PANA si ala a recunoscut un lucru intr-atat de evident, de ce criticii fac opozitie intre MAREA si mica literatura? oare ce ar spune manolescu despre Jules Verne? sau, cum ar fi sa-l rogi pe breban sa-ti explice Fenimore Cooper?
sau, ma rog, ca sa nu fiu acuzat de antilocalism, pe John Gardner?
ai fost un copil atipic pentru vremurile pe care le traim acum, dar nu ai fost singura, si eu ma cataram in copaci si ma bateam cu baietii, Tic a fost prima mea iubire si imi doream sa fiu ca Olguta, sa ma iubeasca Danut. Am citit Legendele Olimpului si am ramas profund impresionata de ce faceau zeii si eroii greci 🙂 Mi-a placut postul asta, mi-a amintit de copilarie, de vremurle alea in care sa citesti nu era considera “uncool”
na daca e vorba de copilarie :D… da de sandy bell nu;si mai aduce aminte nimeni? :(…
Cum sa nu…Sandy Bell, Candy Candy, Floarea in sapte culori (daca imi aduc aminte bine pe ea o chema Lidia). :))
Si mai erau si Frumoasa si bestia si The Last Unicorn.
Pingback: Messed up post (cu reruns) at Gramo`s World