III

Reluand astfel lucrurile de la inceput, sa tratam in continuare despre aceste virtuti.

Sa admitem deci ca modalitatile prin care sufletul enunta adevarul sub forma de afirmatie sau negatie sunt in numar de cinci: arta, stiinta, intelepciunea practica, intelepciunea speculativa, intelectul intuitiv; caci supozitia si opinia ne pot induce in eroare.

Natura stiintei, daca luam sensul strict al termenului, lasand la o parte asemanarile exterioare, rezulta clar din cele ce urmeaza. Cu totii gandim ca ceea ce cunoastem prin stiinta nu poate fi altfel decat este; cat despre lucrurile de schimbare, dimpotriva, odata ajunse in afara campului nostru de observatie, nu mai stim daca exista sau nu. Prin urmare, obiectul stiintei exista in mod necesar si este deci etern; caci tot ce exista in mod absolut necesar este etern, iar realitatile eterne sunt nenascute si indestructibile.

Mai exista opinia ca orice stiinta poate fi invatata si deci obiectul stiintei poate fi obiect de studiu. Dar orice proces de invatamant porneste de la lucruri deja cunoscute, dupa cum aratam si in Analitice, servindu-ne fie de metoda inductiei, fie de cea a silogismului. Inductia este insa un principiu de cunoastere si al universalului, pe cand silogismul porneste de la universal. Exista deci principii ce sunt premise ale silogismului, principii in care silogismul nu este posibil; in consecinta, aici intervine inductia.

Stiinta este deci un habitus apodictic, definitie la care se adauga si celelalte caracteristici specificate de noi in Analitice. Se poate vorbi de stiinta cand exista o convingere stabilita intr-un mod determinat si cand principiile sunt cunoscute; caci daca ele nu sunt mai cunoscute decat concluzia, nu poate fi vorba de stiinta decat accidental.

Acesta este modul in care putem defini stiinta.

IV

In sfera lucrurilor susceptibile de schimbare intra atat obiecte ale productiei cat si obiecte ale actiunii. Dar productia si actiunea sunt lucruri diferite (aspect asupra caruia ne putem raporta la tratatele noastre exoterice); in consecinta, dispozitia rationala orientata spre actiuneeste diferita de dispozitia rationala orientata spre productie. Din acest motiv, nici una dintre ele nu este inclusa in cealalta; caci nici actiunea nu este productie, nici productia nu este actiune.

Dat fiind ca arhitectura, de pilda, este o arta si prin insasi esenta ei este o dispozitie rationala orientata spre productie, dat fiind de asemenea ca nu exista arta care sa nu fie o dispozitie rationala orientata spre productie, nici dispozitie de acest fel care sa nu fie arta, rezulta ca arta si dispozitia rationala de a produce aflata in posesia adevarului pot fi identificate.

Dar orice arta are ca obiect devenirea unui lucru, iar a te dedica unei arte inseamna a cerceta modalitatile de a produce unul dintre lucrurile ce pot exista sau nu si al caror principiu se afla nu in lucrul produs, ci in cel ce-l produce. Caci obiectul artei nu-l constituie nici ceea ce exista sau devine in mod necesar, nici ceea ce exista sau devine in mod natural, acestea avandu-si principiul in ele insesi. Deci, productia si actiunea fiind lucruri diferite, arta are in mod necesar ca obiect productia si nu actiunea. Si, intr-un anume sens, domeniul artei este acelasi cu domeniul hazardului, cum spune si Agathon:

arta iubeste hazardul, hazardul iubeste arta

Arta este deci, dupa cum am spus, un habitus al producerii insotit de ratiune adevarata, in timp ce contrariul ei, inabilitatea, este un habitus al producerii insotit de falsa ratiune, in domeniul lucrurilor ce pot fi altfel decat sunt.