[textul e aici; pagina proiectului s-a mutat aici; textul pentru saptamana asta il punem dupa ce dormim 🙂 ]

N-am inteles de ce e atat de important pentru Aristotel sa sustina ca nimeni nu poate sa se nedreptateasca singur, dar e clar ca asta vrea sa spuna. Cazul sinuciderii era, probabil, un caz care ii ridica probleme. Cel care se sinucide, zice el, comite o nedreptate, fiindca incalca legea (e discutabila, totusi, afirmatia ca legea interzice tot ceea ce nu prescrie, dar in fine).

Dar nu comite o nedreptate fata de el insusi, fiindca nedreptatea nu poate fi suportata decat in mod involuntar (despre asta a vorbit inainte), iar cel care se sinucide vrea sa moara. Sinucigasul comite o nedreptate fata de cetate, dar nu fata de el insusi.

Deosebirea intre omul nedrept si omul vicios e interesanta, dar n-am inteles in cel fel ii foloseste pentru a sustine ca sinucigasul nu se nedreptateste pe sine.

Alt argument: actul de nedreptate trebuie sa fie anterior – cineva trebuie sa castige ceva (pe nedrept), iar altcineva sa piarda ceva (tot pe nedrept). Dar sinucigasul “suporta si comite acelasi lucru” in acelasi timp.

Iar apoi Aristotel da niste exemple funny. “Nimeni nu poate comite un adulter cu propria sa sotie”, spune el. Dar iti poti imagina un caz mai ciudat in care cineva comite un adulter cu propria sotie: Vasile si Maricica sunt casatoriti, dar hotarasc sa se desparta. Nu vor sa aiba vreo bataie de cap cu divortul, asa ca raman casatoriti. Vasile e impreuna cu Doinita timp de 3 ani. Stau impreuna etc. Intr-o seara se intalneste in club cu Maricica. Amandoi sunt beti. Se duc si fac sex in buda. Vasile a comis un adulter cu propria lui sotie.

Sigur, asta nu afecteaza prea mult argumentarea lui Aristotel. 🙂

In orice caz, e limpede ca pentru el si omul care suporta o nedreptate face ceva rau, dar face un rau mai mic (dar de ce e un rau, daca e vb de o chestie involuntara?).

Iar apoi vine pasajul in care vorbeste despre preocuparile stiintei. Stiinta nu se ocupa de studiul accidentalului. Pentru medici e mai important sa afle cum se vindeca niste boli, decat sa afle cum se trateaza niste rani produse in mod accidental. E ciudat ce spune aici, dar inca n-am reusit sa vedem de unde vine ciudatenia. Oricum, asta era o observatie facuta en passant.

Iar la sfarsit Aristotel vorbeste despre analogia dintre relatia partilor sufletului (cea rationala si cea irationala) si relatiile dintre stapani si sclavi si spune ca analogia respectiva, probabil, i-ar putea face pe oameni sa creada ca s-ar putea vorbi despre dreptate si nedreptate “in interiorul omului”. El nu pare sa creada ca are rost sa vorbim asa.

Si cu asta s-a terminat cartea a V-a. Yupiiii! 🙂