XI
Daca cineva se poate nedreptati pe sine sau nu, rezulta clar din cele spuse anterior. Fapt e ca printre actele drepte se numara toate cele conforme unei virtuti, care sunt prescrise de lege; de pilda, legea nu prescrie sinuciderea, iar ceea ce nu prescrie, interzice.
Sa adaugam ca, daca cineva incalca legea aducand un prejudiciu (fara ca astfel sa raspunda unui prejudiciu suferit la randul sau), si face asta in mod voluntar, comite o nedreptate; dar a actiona in mod voluntar presupune a sti si pe cine prejudiciezi, si prin ce mijloc. Ei bine, cel care, aflandu-se sub impulsul maniei, se sinucide, indeplineste acest act in mod voluntar impotriva dreptei ratiuni, lucru pe care legea nu-l permite. El comite, deci, o nedreptate. Dar fata de cine? Caci el sufera in mod voluntar, dar nimeni nu sufera in mod voluntar nedreptatea. De aceea cetatea il pedepseste si un fel de dezonoare il atinge pe cel ce-si provoaca singur moartea ca pe unul care a comis nedreptatea fata de cetate.
In afara de asta, in sensul in care cel ce comite un act de nedreptate este numai nedrept si nu cu totul vicios, nu este posibil sa se nedreptateasca pe sine (cele doua cazuri fiind diferite, intrucat omul nedrept este vicios doar intr-un anume sens, ca si omul las, si nu ca cel total stapanit de viciu, astfel incat nici nedreptatea comisa de el nu este expresia viciului total). Daca asa ceva ar fi posibil, atunci aceluiasi om i s-ar lua si i s-ar da in acelasi timp acelasi lucru, posibilitate exclusa, atat ceea ceea ce este drept cat si ceea ce este nedrept presupunand intotdeauna un raport necesar intre mai multe persoane.
De asemenea, un act de nedreptate trebuie sa fie voluntar, sa aiba loc in urma unei alegeri deliberate si sa fie anterior (caci cel care, dupa ce a suferit o nedreptate, raspunde la rau cu rau, nu este privit ca un om ce actioneaza nedrept). Dar cel ce se nedreptateste pe sine suporta si comite in acelasi timp acelasi lucru. Si, mai mult decat atat, asta ar insemna sa se nedreptateasca pe sine in mod voluntar. Pe langa toate cele de mai sus, nimeni nu poate actiona nedrept altfel decat comitand acte de nedreptate particulare; or, nimeni nu poate comite un adulter cu propria-i sotie, sau o spargere in propria casa, sau un furt din propria-i avere.
Privind lucrurile in general, problema posibilitatii de a comite nedreptatea fata de sine isi gaseste solutia in precizarile noastre privitoare la problema posibilitatii de a suporta nedreptatea in mod voluntar.
Este vizibil, de asemenea, si faptul ca atat suportarea, cat si comiterea nedreptatii sunt lucruri rele (caci una presupune sa ai mai putin, cealalta sa ai mai mult decat masura justa, comparabila cu sanatatea in medicina si cu vigoarea fizica in gimnastica). Si totusi, raul ai mare consta in a comite nedreptatea, caci un astfrel de comportament se asociaza cu viciul si merita blamul, un viciu total sau aproape (tinand seama ca nu orice nedreptate comisa in mod voluntar comporta totdeauna viciul), pe cand suportarea nedreptatii nu presupune din partea victimei viciul sau nedreptatea. Prin urmare, suportarea nedreptatii este, in sine, un rau mai mic, ceea ce nu inseamna ca, in mod accidental, ea nu poate constitui un rau mai mare. Accidentalul nu intra insa in preocuparile stiintei, care proclama, de pilda, ca o pleurezie este o maladie mai rava decat o lovitura, desi in mod accidental se poate intampla si invers, ca atunci cand cel ce se loveste cade, ajungand astfel in mainile dusmanilor sau gasindu-si din aceasta cauza moartea.
Extinzand sensul prin analogie, se poate spune ca exista un fel de dreptate nu intre om si el insusi, ci intre diferitele parti din fiinta lui; nu este vorba aici de orice dreptate, ci de aceea existenta in raporturile dintre stapan si sclavi sau in raporturile de familie. In toate explicatiile de pana acum, am facut distinctia intre partea sufletului dotata cu ratiune si partea sa irationala. Si cum spre ele se indreapta atentia, se crede in general ca exista nedreptate fata de sine, dat fiind ca aceste parti pot fi afectate de lucruri contrare propriilor lor tendinte; astfel incat poate exista si intre ele o anumita forma de dreptate, similara celei existente intre cel ce guverneaza si cel guvernat.
Sa consideram incheiata, in acest mod, definirea dreptatii si a celorlalte virtuti etice.