In capitolul VII Aristotel distinge intre drept natural si drept pozitiv, fara sa arate insa ca exista drepturi naturale, adica legi care nu se bazeaza doar pe obiceiuri ale unei societati. Doar spune ca exista si atat.

Dar problema e destul de complicata. Probabil ca toate lumea ar fi de acord ca o crima e ceva rau sau ca printr-o crima i se face cuiva o nedreptate. Dar cum arata “legea naturala” care pedepseste crima?

Analogia lui Aristotel cu masurile care difera de la un loc la altul si sunt mai mici acolo unde se vinde si mai mari acolo unde se cumpara pare sa poata fi impinsa chiar mai departe: acolo unde sunt mai multi hoti poate e mai bine ca pedeapsa pentru furt sa fie mai severa, iar acolo unde sunt mai putini poate e ok ca aceasta sa fie mai putin severa. Si asa mai departe.

E interesanta si observatia ca toate dispozitiile juridice sunt, fata de actiunile pe care le reglementeaza, “ca universalul fata de particular”. Si ar fi, poate, interesant de discutat care sistem e mai bun: cel in care se judeca pe baza unor legi de un anumit nivel de generalitate (in cazul asta incercam sa subsumam cazurile particulare unor astfel de legi, cu mai mult sau mai putin succes), sau cel in care judecam pe baza analogiilor cu niste cazuri particulare anterioare (common law)?

In fine, distinctia lui Aristotel intre dreptate si nedreptate ca principii si acte drepte si nedrepte a fost destul de clara. Furtul unui obiect dintr-un magazin e nedrept si inainte sa fie infaptuit, dar e un act nedrept abia dupa ce e infaptuit.

Errrr, cam asta pare sa fie tot ce era mai interesant de discutat (pentru Gramo) in capitolul VII.