VIII

Actele drepte si nedrepte fiind cele despre care am vorbit, se actioneaza drept sau nedrept cand cineva le comite in mod voluntar; cand insa o face in mod involuntar, actiunea sa nu este nici dreapta, nici nedreapta, decat prin accident (caci in asemenea cazuri doar intamplarea face ca actul respectiv sa fie drept sau nedrept). Deci actul de nedreptate (ca si cel de dreptate) este conditionat de caracterul sau voluntar sau involuntar; daca este voluntar, este obiect de blam si in acelasi timp un act de nedreptate; in consecinta, este posibil ca ceva sa fie nedrept fara sa fie totusi act de nedreptate propriu-zis, daca nu i se adauga caracterul voluntar.

Numesc voluntar, dupa cum am mai spus, orice act care, facand parte dintre cele ce depind de agent, este infaptuit in cunostinta de cauza, adica fara sa se ignore nici obiectul actiunii, nici instrumentul, nici scopul urmarit (de exemplu, agentul trebuie sa stie pe cine loveste, cu ce, pentru ce). Trebuie, de asemenea, ca in nici una dintre aceste conditii sa nu intervina accidentalul sau constrangerea (de pilda, daca cineva, luand mana cuiva, loveste o alta persoana, actul celui caruia-i apartine mana nu este voluntar, pentru ca nu a depins de el). Se mai poate intampla ca cel lovit sa fie tatal celui ce loveste si ca acesta din urma, desi stie ca a lovit un om, sau o persoana din preajma lui, sa ignore faptul ca acesta era tatal sau. Aceeasi distinctie trebuie facuta si in ce priveste scopul vizat si toate celelalte aspecte implicate in actiune.

Asadar, actul comis in necunostinta de cauza, sau in cunostinta de cauza dar nedepinzand de agent, sau comis prin constrangere, este un act involuntar. Exista, de asemenea, numeroase acte impuse de natura, pe care le indeplinim sau le suportam in mod constient, nici unul dintre ele nefiind insa nici voluntar, nici involuntar, cum sunt de exemplu imbatranirea si moartea.

In sfera actelor drepte sau nedrepte poate interveni, de asemenea, accidentalul; daca, de pilda, cineva restituie o suma pastrata in custodie, impotriva vointei sale si constrans de teama, nu se poate afirma ca practica dreptatea sau ca indeplineste un act drept, decat in mod accidental. Tot astfel, despre cineva care prin constrangere si impotriva vointei sale este pus in situatia de a nu restitui suma pastrata in custodie, nu se poate spune ca este un om nedrept sau comite acte nedrepte, decat prin accident.

Dintre actele voluntare, unele sunt executate in urma unei alegeri deliberate, altele nu; primele sunt premeditate, celelalte nepremeditate.

Exista deci trei tipuri de prejudicii ce pot surveni in relatiile dintre oameni. Cele in care intervine ignoranta sunt greseli si anume cand victima, sau actul in sine, sau instrumentul, sau scopul sunt altele decat si-a imaginat agentul (el nu credea ca loveste, sau nu cu acel instrument, sau nu acea persoana, sau nu in acel scop, dar intamplarea a dus la alt rezultat decat cel la care se astepta; de pilda, intentia lui nu era sa produca o rana, ci doar o intepatura, sau nu acelei persoane, sau nu cu acel instrument).

Cand prejudiciul se produce in mod cu totul neprevazut, este vorba de un accident nefericit; cand insa nu este neprevazut, dar se actioneaza fara intentia de a face rau, este vorba de o simpla greseala (se comite o greseala cand principiul ignorantei se afla in agent, dar daca principiul ignorantei se afla in exterior, este vorba de un accident nefericit).

Cand se actioneaza in cunostinta de cauza dar fara premeditare, actul comis este un act nedrept (de exemplu, tot ce facem sub impulsul maniei sau al altor pasiuni ce se nasc in noi ca o consecinta inevitabila a naturii umane), caci cei ce produc asemenea prejudicii, comitand astfel de greseli, actioneaza nedrept si actele lor sunt nedrepte; si totusi ei nu sunt, din acest motiv, chiar oameni nedrepti, nici rai, pentru ca nu din rautate provoaca prejudiciul. Cand insa actul comis este consecinta unei alegeri deliberate, autorul lui este un om nedrept si rau.

De aceea, pe drept cuvant actele comise la manie sunt socotite nepremeditate, caci principiul lor nu se afla in cel ce actioneaza sub impulsul maniei, ci in cel ce a provocat mania. Sa adaugam ca, in asemenea cazuri, obiectul dezbaterii il constituie nu actul, daca a fost sau nu comis, ci problema dreptatii; caci mania este provocata de aparenta unei nedreptati. Deci aici nu faptul este pus in discutie (ca in contracte, unde in mod necesar una dintre parti este de rea credinta, daca actul sau nu se datoreaza unei scapari de memorie), ci, asupra faptului cei in cauza fiind de acord, disputa lor urmareste sa stabileasca de partea cui se afla dreptatea (lucru pe care cel ce actioneaza deliberat nu-l poate ignora), in asa fel incat unul se crede nedreptatit, celalalt o neaga.

Daca insa cineva provoaca prejudicii in mod premeditat, el comite o nedreptate, iar actele nedrepte de acest fel fac din autorul lor un om cu adevarat nedrept, cand prin ele violeaza proportia si egalitatea. Tot astfel, un om este drept cand infaptuieste actul de dreptate prin alegere deliberata, dar actul sau este drept numai cu conditia sa-l indeplineasca in mod voluntar.

Dintre actele involuntare, unele sunt scuzabile, altele nu. Scuzabile sunt greselile comise nu numai in stare de ignoranta, ci si din cauza ignorantei, pe cand cele care, fara sa fie cauzate de ignoranta, sunt comise intr-o stare de inconstienta provocata de o pasiune care nu este nici naturala, nici umana, nu merita nici o scuza.