De obicei Stradivarius dormea ziua. Iesea la plimbare noaptea. Dar in ziua despre care e vorba in aceasta povestire se intamplase un lucru neobisnuit. Inainte sa vorbim insa despre asta ar trebui sa stiti de ce pe Stradivarius o chema astfel.
Stradivarius avea un mijloc subtire, dar in rest era destul de bine facuta. Altfel spus, avea corpul ca o vioara. Si fiindca parintii ei o iubeau foarte tare, i-au pus numele celei mai scumpe viori.
Apoi si-au dat seama ca Stradivarius e un nume ciudat pentru o fata. Chiar si pentru o soricuta. Dar numele apucasera sa i-l puna. Asa ca au lasat lucrurile asa, nedorind sa le bulverseze si mai tare pe celelalte rude.
In ziua despre care vorbim Stradivarius iesise la plimbare in timpul zilei. Nu putea sa doarma, pur si simplu. Lucru neobisnuit pentru ea, dar nu senzational.
Intr-o sticla lasata sub chiuveta din bucatarie zari o maslina. Asa ca se strecura cu labele din fata in sticla si o manca. Cand dadu sa iasa din sticla, nu reusi. Si nu reusi nici sa intre de-a binelea inauntru.
Gatul sticlei ii inconjura mijlocul, dar umerii erau in sticla iar funduletul si codita erau afara. In plus, incepea sa i se faca somn. Dar i se parea ca ar fi cu totul deplasat sa adoarma astfel.
Veni un baiat si o prinse de codita, incercand sa o ajute sa iasa din sticla. Dar ea se sperie si, odata scapata din gatul sticlei, isi infipse dintisorii in mana lui.
Baiatul, la randul sau, o arunca pe Stradivarius, izbind-o cu capul de un perete. Iar apoi ii trase un sut, izbind-o de un alt perete. Ametita de lovituri, Stradivarius incerca sa alerge catre locuinta ei, dar porni intr-o directie gresita si primi inca un sut.
Iar apoi simti o usturime cumplita pe ceafa. Baiatul o stropise cu soda caustica. Pastra intr-o sticla de plastic, in buzunar, un pic de soda de rufe amestecata cu apa. O folosea la unele jocuri pe parcursul carora unele dintre mustele din casa treceau prin diferite experiente neplacute.
Stradivarius era innebunita de durere, dar asta parea sa il intarate si mai rau pe baiat. Acesta facu in jurul ei un cerc de soda caustica, asa ca primele incercari de a ajunge acasa avura ca efect mai multe arsuri pe botic si pe labele din fata.
Mirosul era oribil, innecacios. Era neplacut chiar si pentru baiat, dar el nu se putea stapani. Faptul ca micuta soricuta il muscase, in timp ce el incerca sa o salveze, nu putea sa ramana fara urmari. Era nevoie de o pedeapsa exemplara.
Baiatul incepu sa picure soda caustica, avand grija sa nimereasca doar una dintre labutele din fata ale lui Stradivarius. Labuta dreapta, fiindca si ea il muscase de mana dreapta.
In putine minute, labuta cu pricina se transformase intr-o bucata de carne vie. Blana era toata arsa, si pielea la fel. Stradivarius simtea ca moare de durere. Nu mai avea putere nici sa se zbata. Era neputincioasa. O cuprinsese frica.
O frica animalica, desigur. Ca in fata mortii.
[continuarea povestii trebuie sa o scrieti voi]
Mii de ganduri intrerupte de durere se invarteau prin capul lui Stradi. Stia insa ca trebuie sa actioneze rapid daca vrea sa scape. Iar Stradi nu era fiinta care sa se dea batuta asa usor. Cu o vointa titanica, Stradi a strabatut fasia de soda si a tasnit direct spre picioarele baiatului. A pornit-o in sus pe sub pantalonii lui, apoi pe spate si pe gat. Pe unde trecea, Stradi lasa urme rosii de labute insangerate si starnea furtuni de gadilaturi. Baiatul tipa ca apucat si executa un dans ciudat tot incercand sa scape de forfota de pe pielea lui.
Cand Stradi si-a rotit codita de trei ori in urechea lui dreapta, s-a auzit un declic si soricica a inteles ca atinsese nodul care tinea stransa bine ratiunea baiatului. Acesta s-a prabusit la pamant, a inceput sa zvacneasca si sa se scarpine frenetic. Stradi a sarit repede de pe el si s-a tarat cu ultimele puteri in vizuina familiei. Mama soricica a dus-o repede la Dispensarul Soricesc unde Doctorul Pomfrei a oblojit labutele lui Stradi cu ulei de masline si miere. Apoi s-au dus la Politia Animalelor si l-au reclamat pe baiat.
Baiatul a ajuns la inchisoare imediat. Peste luni, desi urmele de labute de pe trupul lui se dusesera demult pe canalizarea inchisorii, baiatul tot le vedea conturul rosu si simtea gadilaturi cumplite. Doctorul inchisorii i-a pus diagnosticul de regret profund cu manifestari cronice de mancarime si i-a sugerat sa lucreze la menajeria inchisorii. In scurt timp baiatul a inceput sa indrageasca animalele, si-a jurat ca nu va mai face niciodata fapte rele, si s-a reabilitat complet.
Doctorul Pomfrei s-a indragostit de Stradi, a luat-o de sotie si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Din intamplarea asta tragica, Stradi a invatat ca circumferinta soldurilor nu e deloc importanta din punct de vedere estetic, dar ca e bine sa o cunosti ca sa stii pe unde te poti strecura si pe unde nu.
Intr-o clipa toata viata ii trece prin fata ochilor. Gandul mortii i se strecoara din ce in ce mai adanc in inima. Fugind in directii aleatorii, atinge neputincioasa linia care ii arde piciorusele.
Ploaia acida devine din ce in ce mai deasa. Soricuta Stradivarius este complet cuprinsa de panica. Blanitza ei devine o rana dureroasa. vederea i se incetoseaza.
O ultima lovitura de picior.
Liniste.
Oare a murit? Baietelul o atinge incet cu varful unui bat. Nici-o miscare. Remuscari. O lacrima.
Si astfel si-a gasit sfarsitul soricuta Stradivarius, intr-o zi linistita de vara, in timp ce incerca sa manance o maslina.