Pai,… Gramo-girl era prea mica (avea 9 ani) si locuia intr-un oras mic de provincie. Gramo-boy, otoh, era suficient de mare si locuia in Bucuresti. Partea proasta era ca tatal lui vitreg fusese arestat de Securitate chiar in ’89, inchis cateva luni, anchetat si torturat (despre tot ce a patit am aflat abia un an sau doi mai tarziu, dintr-un articol aparut intr-un ziar).
Noua ni s-au facut perchizitii in casa (mi-au confiscat toate casetele cu muzica inregistrata de la Europa Libera), am fost dusi la interogatoriu (nu ne-au batut) si nu stiam daca ni se lasasera sau nu microfoane. Am trait luni de zile cu senzatia asta, ca Securitatea e tot timpul calare pe noi.
Anyway, cand s-a auzit ca se intampla ceva la Timisoara am iesit toti trei in parc ca sa putem discuta despre asta. Iar pe 21 ai mei erau foarte stresati si m-au rugat sa nu ies pe strada. Fierbeam, dar le-am respectat rugamintea.
Am iesit abia pe 22, cu un periscop metalic folosit de soldati in razboi (primit cadou de la bunicul). Chestia asta m-a bagat initial intr-o gramada de incurcaturi, fiindca oamenii nu intelegeau ce-i ala si erau speriati de teroristi si trebuia sa le explic ca nu sunt terorist s.a.m.d.
In prima seara am stat mai mult pe la piata Dorobanti si pe langa televiziune, a iesit Caramitru pe strada, alergam un grup de pustani pe langa el, auzeam ca se trage destul de aproape, el trebuia sa se duca nu stiu unde dar voia sa ne si recite o poezie de-a lui Dinescu etc.
In alta seara am stat in alta parte, nu-mi mai aduc aminte unde, dupa aia am revenit la Dorobanti, tragea cineva dintr-o cladire pe care scria CEC, desi cu doua seri inainte se trasese tot de acolo si intrasera niste militari in cladire si se terminase tambalaul. Se pare ca teroristii erau prinsi, dar reveneau in seara urmatoare. 🙂
Apoi i-au cam hasuit pe civili de pe strazi, dar pe mine m-au lasat sa stau cu brigazile militare, fiindca aveam periscop. 🙂
Am stat o noapte intreaga si m-am uitat cu periscopul la gura de metrou de la Aviatorilor. Dimineata aveam un ochi rosu, fiindca ma trasese curentul (eu stateam la adapost, dar batuse vantul prin periscop). Tot se auzea ca trag unii dintr-o cladire, dar eu de vazut nu vedeam nici un om la ferestre.
However, dimineata am gasit mai multe gloante care se lovisera de peretele de langa mine. Au venit unii de la televiziune, ne-au filmat (vecinele de la bloc: “vai, te-am vazut la televizor!”), altii ne-au adus niste tigari de foi luate din niste vile din apropiere, era amuzant.
Ziua mai treceam pe acasa si mai mancam. Dupa aia plecam inapoi. In urmatoarele zile am renuntat la periscop si am stat in cordoanele de control de la intrarea la metrou (stiti povestile cu babute care aduc bombe in oala cu sarmale, nu?).
La inceput controlam si barbati si femei, dupa aia ne-au impartit pe sexe. Erau cinci cordoane de control. Treptat am fost avansat si am ajuns in ultimul cordon de control. Responsabilitate mare! 🙂
Ni se dadusera niste serii de buletin pe care sa le tinem minte. Verificam si buletinele, daca gaseam seriile alea ii opream pe oameni. Venea cineva cu responsabilitate si mai mare si ii intreba pentru ce fusesera arestati. Se pare ca oamenii care fusesera arestati primeau niste serii de buletin speciale (oare o mai fi si acum asa?).
In preajma anului nou m-am dus acasa. Lucrurile se linistisera, nu mai aveam ce sa fac pe strazi. Nu mi-am luat niciodata “Certificat de revolutionar”, mi s-a parut o chestie nashpa.
LATER EDIT: Nu i-am intrebat niciodata pe oamenii de varsta mea (sau mai mari): “Dar tu ce ai facut pe 21 decembrie ’89?” Nu cred ca am vreun ascendent asupra lor doar fiindca eu am stat pe strada si m-am jucat de-a revolutia. Imi pare foarte rau pentru oamenii pe care i-am vazut atunci raniti si pentru cei care au murit.
EVEN LATER EDIT: Citi, daca vreti, si povestea lui Patratosu aici.
LATEST EDIT: Si o poveste de la Cristea.
chiar, e 21 decembrie… 🙂 ce trist, ce departe, ce amar.
Trist… si dureros.
Este trist… pentru ca cei de atunci ,hamesiti si chinuiti de acele vremuri , au renuntat a-si pune intrebari si in naivitatea lor pur si simplu s-au lasat atrasi de mirajul “libertatii”(Care libertate?).Au fost actori fara voia lor pe scena vietii altora.
Este dureros… pentru ca au murit oameni nevinovati servind scopurile sangeroase ale unei “lovituri de stat” ce nu a adus nimic bun.Inclin sa cred ca in realitate a adus mai mult rau(a nu se intelege ca sunt “nostalgic” si ca imi este dor de Nicolae Ceusescu). A adus “bine” doar “criminalilor” ce au preluat puterea si au jonglat cu ea in toti acesti 18 ani.
Au murit fara sa stie de ce: copii,tineri,batrani,civili sau militari in termen trimisi la moarte de catre superiorii lor…
Pacat…Mare Pacat…
Priveste fotografiile de aici si poate va reusi cineva sa gaseasca in privirile lor raspunsurile pe care le cautam de 18 ani : http://patriahotilor.blogspot.com/2007/12/decembrie-1989-revolutie-teroristi.html
@oblia: da, e trist 🙁 credeam ca totul o sa se schimbe mult mai repede… 🙁
Interesante peripetii. A fost o nebunie atunci. Toata lumea suspecta pe toata lumea… Cam toti cei care erau destul de mari la vremea respectiva pot povesti cate ceva, macar impresii. Multi insa nu au avut curajul sa iasa sau sa participe in nici un fel, desi isi doreau sa pice regimul, sau macar Ceausescu, mai mult ca orice.
De la Revolutie nu mai tin minte decat cum dormeam cu mama si tata in aceeasi camera, cu o patura in geam si cu radioul dat la maximum de mama ca sa nu auda impuscaturile sau ecoul lor… Si cum s-au speriat ai mei cand a alunecat teava de la un tanc spre geamul masinii noastre, iar cand s-a dat jos un soldat ca sa ii intrebe daca au arme la ei, eu am spus din spate ca “mama are un briceag in poseta”. In acel moment ai mei au facut fetze-fetze iar mama a trebuit sa ii arate briceagul, care avea vreo 5 centimetri, soldatului, care a ras si ne-a lasat sa plecam.
Azi nu pot sa nu ma intreb ce as fi facut in 1989 daca aveam mai mult de 2 ani jumate. As fi iesit oare in strada? Nu stiu. Insa stiu ca le sunt recunoscatoare celor care au facut-o…
Eu aveam 8 ani în ’89. Îmi amintesc frânturi din zilele alea… Cum m-am dus împreun? cu p?rin?ii mei la vecinii de vis-a-vis ?i eram sup?ra?i (noi copiii) pentru c? n-o s? avem un Cr?ciun adev?rat. ?in minte când am aflat c? un alt vecin a murit împu?cat (într-o situa?ie stupid?, din câte am în?eles) ?i parc? tot nu-mi venea s? cred c? se întâmpla ceva grav.
Nu mai ?tiu dac? p?rin?ii mei au ie?it sau nu din cas? sau ce-au f?cut. ?tiu c? st?team prin hol ?i pe sub birou ?i citeam reviste. Afar? era soare ?i se auzeau elicoptere. Din când în când mi se p?rea palpitant s? m? furi?ez cât mai departe de geamuri. Probabil nici nu era atât de necesar unde st?team noi, cu toate c? la Sibiu locuia Nicu?or Ceau?escu. ?i mai ?in minte c? o coleg? de-a mamei a venit s? doarm? la noi pentru c? locuia într-o zon? mai pu?in sigur? decât a noastr?.
?i cam atâta… în cea mai mare parte din timp nici nu eram con?tient? de ce se întâmpl? în jurul meu. Dup? ce a trecut totul am cules de pe la bunica mea dou? gloan?e care îi intraser? în cas?. Îns? mai am ceva de la Revolu?ie: trei casete video, pe care ai mei au început s? înregistreze tot ce se transmitea la televizor, de cum ?i-au dat seama c? e important. ?tiu c? e inclusiv execu?ia lui Ceau?escu, dar nu m-am uitat la ele de atunci. Bineîn?eles, o vreme nici nu mi-au dat voie…
Cred c? m? voi uita la ele cât de curând, c?ci vreau s? încerc s? în?eleg ce a fost atunci.
Este trist… Dar sigur c? am ie?it în stad? pe 21 nu pentru asta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2007/12/troglodiilor-stai-n-goacele-voastre.html
Wow… foarte faina relatarea. E impresionant cat de multe lucruri reusim sa ne amintim cand ne concentram pe un anumit moment. Eu aveam trei ani atunci si stateam in Slobozia, la bunici, iar tata fusese chemat in Bucuresti ca era ofiter. Totul e foarte fuzzy pentru mine in perioada aia, dar constientizam destul de multe lucruri si e o faza pe care mi-o amintesc foarte clar.
Ai mei erau toti stransi (bunicii, mama, nasii) in sufragerie si se uitau la televizor sa vada ce se intampla. S-a tras destul de mult si in Slobozia, iar bunica-meu care era membru de partid, desi era un biet aprozarist (da, aveam haleala – cred :P) nu a iesit din casa vreo 2-3 saptamani (lol). Si cum stateau ei asa in casa concentrati pe televizor, ghici cine se juca pe hol cu niste cuburi mari de lemn. Ma inchisesera cu jucariile si ma lasasera acolo sa nu ii deranjez. Si… intr-un spirit de revolta dezlantuit (eram in trend) am considerat ca ar fi o idee buna sa iau toate cuburile si sa le arunc in usa! ZDRANG! Imi amintesc cum au intrat imediat grabiti si au urlat la mine sau ceva de genul asta. Oricum, erau atat de speriati incat credeau ca s-a tras cand, de fapt, erau niste cuburi de lemn. Cred ca au ras dup-aia – asa mi se povesteste. Dar este o faza pe care am retinut-o foarte bine la nivel vizual. 😀
waw, nu imi imaginam ca a fost asa de…superficial, adica, ce spun astia pe la televizor….eu nici nu ma nascusem atunci am auzit decat povesti….si asta e tot o poveste despre revolutie, una din povestile reale. urata chestie, ma bucur totusi ca nu am prins vremurile alea….
PACAT …. a fost sperante foarte mari pentru aceasta tara . 🙁 Dupa 18 ani vad ca nu prea s-a schimbat m-ai nimic . 🙁 Si catii oameni nevinovati au murit,raniti ,fara picioare,maini,traumatizati pe vecie .
La anul se face 19 ani ,20,30…..???!!! 🙁 🙁 🙁
Eu aveam 6 luni si 2 saptamani… Nu-mi amintesc nimic.
10x 4 sharing, ppl! socul de dupa aia a fost destul de mare, probabil ca toti oamenii care au crezut atunci in tot felul de lucruri frumoase sunt acum dezamagiti 🙁 asta e, the show must go on… 🙂
Draga Gramo, nici atunci n-am tr?it lucruri frumose,
Am v?zut la?itate, neam prost, armat? neinstruit? (era s? ne omorîm unii pe al?ii ca la Otopeni) lips? de solidaritate între oameni, lips? de mil?, f???rie (fo?tii puternici deveaneau revolu?ionari peste noapte), o mul?ime de mizerie…
Neamul prost nu devine bun peste noapte, nu mai ?tiu cine spunea c? neamu prost se vede pe întuneric ?i la înghesuial?… Eu zic c? în timpul revolu?iei a fost ?i întuneric ?i înghesuial?…
Pingback: 3 ani, 3 luni si 3 saptamani « Junior Blogger
Eu zic ca a fost lumina, ca a fost o revolutie a celor nevinovati. Ca multi au murit din cauza fricii si a celor neinstruiti, ca a fost un exemplu de solidaritate, ca am trait sentimentul ca nu-mi pasa de moarte. Eu zic ca acei copiii de 12 ani din fata tancurilor nu erau nemuri proaste, ca sperau la ceva mai bun.
Intunericul si inghesuiala au fost creeaate de cei care se ocupau cu intunericul si inainte.
Pingback: De ce ne-am facut pensie la ING at Gramo`s World