Este că sînteţi cu limba scoasă să vă vînd nişte ponturi despre reţete de haleală? Aşa mă gîndeam şi eu (dar fără să mă doară)!

1. Abureală de legume
Presupun că şi în România la magazinele mari gen carfur:P, bila ecetera:P se găsesc pungi cu legume congelate. Eu cumpăr în general conopidă (că e mai ieftină decît aia proaspătă şi nici nu trebuie spălată 😀 ) şi uneori…

“legume pentru supă”, cel puţin aşa se cheamă la nemţi, un amestec cu morcovi, brocoli şi alte verzărele.

Sînt azi la a treia experienţă aproape identică în decurs de o săptămînă şi super fericită (dacă socotim că şi P. a stat la cratiţă în week-end chiar de două ori, avem cinci, pfuai, ce sănătos ne hrănim!!)

Ce vă trebuie (dotarea tehnică):
aici s-ar putea să devină mai complicat. Mi-a rămas moştenire din fostul mariaj un set, anume o oală cu sită, asta însemnînd o oală normală, o oală aproximativ normală care are acelaşi diametru cu oala “mamă”, dar care are fundul strecurătoare, se pune apă în prima oală, legumele în sită, sita peste prima oală, capacul deasupra şi sănătate, pornim focul. Nu trebuie să ai grijă de nimic, nici că dă în foc, se arde, se lipeşte etc., pentru că sita e deasupra apei şi legumele se frăgezesc doar de la abur.

Pentru mine, care mă omor, nu altceva, după făcut nebunii culinare, mi s-a părut treaba asta descoperită ad-hoc (şi cine ştie de cîte mii de oameni înainte!) o adevărată mană cerească. Din cîte mă duce pe mine capul, ideea e ca legumele să fie şi ele aburite, nu cred că trebuie să fiarbă or aşa ceva, esenţial e să nu fie parţial aburinde şi parţial încă îngheţate.

Am turnat pe ele nişte sare, piper şi untişor şi-au fost o nebunie, am mîncat pînă mi-am pierdut echilibrul 🙂

Merg foarte mişto în post (:P) sau garnitură la friptane (de soia, normaaaaal:O:D), eu de obicei (da, de-acu am şi-un obicei) le fac cînd mă ia cu leşineală de foame, că operaţiunea decurge rapid şi, credeţi-mă pe cuvînt, e nedureroasă. Pfuai, şi este că nu v-am zis cît sînt de sănătoase, căci avînd o grămăzimea de vitamine?:D

2. Pişcoturi în sos
Ei, pardon, da’ am vrut să pun un titlu pompos şi altceva nu mi-a trecut prin cap, ideea e că totuşi ceva se face şi mai repede şi cum azi am crezut că mi s-a lipit stomacul de spinare, am preparat cu marea gingăşie care mă caracterizează nişte cremvurşti, pe care i-am halit cu pîine şi cu muştar. Vaaaaai ce buni au fost!!! N-am mîncat în viaţa mea ceva mai bun! (Mai nou, de fiecare dată cînd sînt leşinată de foame, aş putea mînca şi paie şi cred că mi s-ar părea delicioase).

Vă dorim un sincer poftă bună!

PS La prepararea acestor bunătăţi nu au contribuit minori, iar (în cazul în care a fost cazul:D) cărnurile au fost preluate de pe animale fericite etc. (deşi vai, totul a fost din soia!!!, încercă Vio pe ultima sută de metri să-şi salveze pielea).

[Vio]