Bem numai apă minerală, că nu mai putem de boieri. Care e o chestie mişto, mai puţin cînd te înhami să aduci apa cu spinarea, că şoferul e lat în pat. Dar pe seară mi-am luat inima-n dinţi, mi-am încordat muşchii mai ceva ca Lara Croft (sper că e muşchiuloasă, că nu cunosc o alta, a, ba da) sau ca Xena (!!!) şi-am plecat la alimentară cu două navete goale, un rucsac plin cu sticle goale şi o pungă idem. Norocul meu că sticlele sînt de plastic şi uşurele.

Drumul e scurt şi simplu, tot înainte pe stradă şi apoi prima la dreapta pe drumul privat (care se închide pentru public cînd se închide magazinul), de acolo pînă în capăt, ies în strada principală şi-am ajuns.

Pe drumul ăsta privat sînt două case (normal că-şi deschid poarta cu telecomanda dacă apar la ore mici) de bogătani, cu garduri pînă la cer unde doar păsările pot arunca o privire (şi se mai şi termină cu sîrmă ghimpată, ca o invitaţie), cu garaje (măcar două de casă) şi cu ditamai maşinile parcate.

Cînd am ajuns eu pe drumeagul ăsta cu casele, tocmai era o maşină cu luminile aprinse în faţa unui garaj. Şi-am avut iară niţel impresia aia că pot trage cu ochiul în viaţa altora (haha), adică oare ce au oamenii ăştia bogaţi în garajul lor? Am studiat întîi maşina din spate, era o frumuseţe de land rover nu ştiu ce model discovery, apoi în raza mea vizuală a apărut capătul încăperii, unde stăteau buşteni rînduiţi frumos pînă aproape de tavan, apoi l-am îmbrăţişat din ochi (!!!) pe probabil(ul) proprietar(ul maşinii, garajului, casei), dar n-am mai apucat să fiu atentă la detalii, că reveria pe lumea cealaltă (nu a celor drepţi, băi!) mi-a fost curmată deosebit de brusc de un alt element din decor, anume un porc spînzurat cu coada în sus (asta ca să nu mă lansez în speculaţii cu membrele superioare etc. că nu e cazul) şi capul în jos, de pe care bărbatul trăgea voios pielea de la coadă la cap.

Phii, m-am cutremurat eu şi-am luat o mare viteză, am ajuns pe strada cu magazinul cît ai zice Fisch (ce joc de cuvinte:D, adică peşte pe germană, da?!) şi-am păşit sfios sau sfioasă, cum doriţi, într-un tărîm de basm, era totul luminat feeric, erau mulţi oameni care păreau fericiţi şi mai lipsea doar melodia din reclama aia de la cocacola (btw, au aproape cele mai mişto reclame de sezon, parol) ca să cred că imediat dau nas în nas cu moşul, măcar Nicolae, dacă nu Crăciun.

Mi-am rezolvat cumpărăturile şi mă întorceam ca furnicuţa spre casă. În dreptul casei cu pricina, aceeaşi maşină, aceleaşi lumini aprinse, acelaşi cetăţean harnic, acelaşi probabil porc, că nu mai era decît o chestie de pe care puteai să înveţi muşchii la animale, dacă te interesa, plus o femeie tînără şi înaltă împreună cu patru mogîldeţe de copii care se uitau cu veselie la omul nostru în exerciţiul funcţiunii.

M-am cutremurat iar, am ajuns acasă, i-am povestit lui P. ce viziuni am eu prin cartier şi că la români porcul se îngraşă pînă în ajun, plus că eu aş goni plozii din sector. P. s-a mirat vag şi mi-a spus că poate ăla era vînător, poate victima era porc mistreţ şi poate copiii şi nevasta erau obişnuiţi cu peisajul respectiv.

Poate.

Dar da, e clar, vine Crăciunul, dacă vă zic!

A, deja din seara asta o să se vadă dacă aţi fost cuminţi şi primiţi şi altceva în afară de vărguţe! 😀

[Vio foarte foarte cuminte]