[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara din nou cu o mica intarziere]
VI

Sa vorbim mai intai despre curaj. Am aratat deja ca el reprezinta linia de mijloc intre teama si temeritate.

Ne temem, evident, de ceea ce provoaca teama, iar ceea ce o provoaca este, in general vorbind, un rau; de aceea, teama si este definita ca asteptare a unui rau. Ne temem deci de toate relele, cum sunt dezonoarea, saracia, boala, lipsa de prieteni, moartea. Dar curajul nu pare sa se manifeste in legatura cu toate acestea; caci de unele chiar trebuie si este spre cinstea noastra sa ne temem, iar a nu o face este ceva rusinos. De pilda, cel ce se teme de dezonoare este un om serios si cu bun simt, pe cand celui ce nu se teme de ea ii lipseste decenta; dar pe acesta din urma unii il considera in mod impropriu curajos, in virtutea unei oarecari asemanari cu omul curajos, el fiind, ca si acela, lipsit de teama.

De saracie poate ca nu trebuie sa ne temem, nici de boala si, in general, de tot ce nu reprezinta o consecinta a viciului si nu se intampla din vina noastra. Dar nici cel lipsit de teama in legatura cu aceastea nu este propriu-zis curajos, ci il numim astfel tot datorita similitudinii; caci unii oameni, care in primejdiile razboiului se dovedesc a fi lasi, au in schimb o noblete demna de un om liber si, cand se intampla sa-si piarda averea, se comporta cu fermitate.

Desigur, nici daca cineva se teme de violenta la care i-ar putea fi expusi copiii si sotia, sau de invidie, sau de altceva asemanator, nu este un las; dupa cum nici cel ce, pe punctul de a fi biciuit, isi pastreaza indrazneala, nu este curajos.

Atunci, in ce fel de imprejurari de temut se arata cineva curajos? Nu in cele mai mari? Caci nimeni nu opune mai multa rezistenta in fata unor lucruri infricosatoare decat omul curajos. Dar cel mai infricosator lucru este moartea; ea reprezinta limita extrema, dincolo de care se pare ca nu mai exista nimic, nici bun nici rau.

S-ar parea insa ca nici in fata oricarui fel de moarte nu se manifesta curajul; de pilda, in cea provocata de un naufragiu sau de vreo boala. In care, atunci? Poate ca in moartea cea mai stralucita? O asemenea moarte aste aceea de pe campul de lupta, in mijlocul celor mai mari si mai glorioase pericole; unui asemenea fel de a muri ii sunt destinate si onorurile aduse de cetati sau suverani. Deci, pe buna dreptate curajos ar putea fi numit cel care se arata neinfricat in fata unei morti aducatoare de glorie, in fata unor pericole in care moartea este iminenta; iar un asemenea mod de a muri se intalneste cel mai mult pe campul de lupta.

Si totusi, oamenii curajosi sunt neinfricati si pe mare sau in timpul bolilor, dar nu in acelasi fel ca marinarii; caci primii isi pierd speranta in salvare si suporta cu greu ideea unei astfel de morti, pe cand ceilalti, datorita experientei marii, isi pastreaza increderea. In afara de aceasta, oamenii curajosi actioneaza barbateste in imprejurari care cer forta sau cand moartea le aduce glorie; dar a disparea intr-un asemenea mod nu seamana nici cu una, nici cu alta.