[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara maine]

VIII

Dat fiind ca in viata exista si repaus, iar in acesta sunt incluse destinderea si divertismentul, este de presupus si aici un anume mod de a te purta corespunzator, constand in a spune si a asculta ce se cuvine si cum se cuvine. Exista insa, in asemenea imprejurari, si o deosebire intre a vorbi si a asculta.

Evident, si in acest domeniu apar excesul si insuficienta in raport cu conduita justa. Astfel, cei ce exagereaza in dorinta de a provoca rasul par a fi niste bufoni si oameni grosolani, ahtiati dupa tot ce e ridicol, preocupati mai degraba sa starneasca rasul decat sa spuna ceva decent, care sa nu ofenseze persoana pe seama careia se amuza.

La randul lor, oamenii care nu spun niciodata vreo gluma si se supara pe cei ce la fac par sa fie neciopliti si ursuzi.

In sfarsit, cei care glumesc cu masura sunt numiti oameni cu spirit suplu, adica bine condus. Caci vorbele de spirit par un fel de miscari ale caracterului si, asa cum corpurile sunt judecate dupa miscarile lor, tot astfel se intampla si cu caracterele.

Cum insa inclinatia spre ras este foarte raspandita si cum majoritatea oamenilor gasesc in gluma si zeflemea mai multa placere decat se cuvine, chiar si bufonii sunt luati drept oameni de spirit, pentru ca amuza; dar cat de mult se deosebesc de acestia din urma, reiese clar din cele spuse mai sus.

Comportamentului moderat ii este proprie si subtilitatea. Omul subtil stie sa spuna si sa asculte ceea ce se potriveste unui om cu bun simt si de conditie libera. Caci in materie de glume, doar anumite lucruri se cuvine ca un astfel de om sa le spuna sau sa le asculte; glumele unui om de conditie buna difera de cele ale unuia vulgar, cele ale unuia educat de cele ale unui incult. Acest lucru se poate remarca si din compararea vechilor comedii cu cele noi: in primele, ceea ce starnea rasul era obscenitatea, pe cand in celelalte este aluzia subtila; si, din punctul de vedere al decentei, diferenta nu este neglijabila.

Trebuie deci sa-l definim pe cel ce face glume bune ca pe cineva care nu spune nimic nedemn de un om de conditie libera si care nu-si ofenseaza auditoriul, ci, dimpotriva, il incanta? Sau o astfel de definitie ar fi prea vaga? Caci fiecaruia ii place sau ii displace altceva.

Acelasi lucru este valabil si in ce priveste ascultarea glumelor: se pare ca aceleasi lucruri pe care consimti sa le asculti iti permiti si sa le spui. Deci omul care glumeste in mod decent nu-si va permite orice. Caci zeflemeaua este un fel de injurie; iar ligislatorii interzic prin lege anumite injurii; si poate n-ar strica sa fie interzisa si zeflemeaua. Omul cu finete de spirit si de buna conditie se va comporta insa, de la sine, ca dupa o lege interioara. Astfel este, deci, cel ce pastreaza conduita justa, fie ca-l numim om subtil, fie om de spirit.

Bufonul, in schimb, incapabil de a rezista la ceea ce starneste ilaritate, nu se cruta nici pe sine, nici pe altii, numai sa-i faca sa rada, spunand lucruri pe care un om de gust nu le-ar putea rosti, iar pe unele nici macar nu le-ar putea asculta.

Cat despre omul necioplit, acesta nu-si are locul in astfel de relatii. El nu ia parte cu nimic la ele si se supara pentru orice. Si totusi, dupa cat se pare, repausul si divertismentul sunt necesare existentei umane.

Asadar, trei sunt, in viata sociala, comportamentele ce respecta masura justa, si toate trei sunt legate de relatiile sociale bazate pe vorbe si fapte. Dar se deosebesc intre ele prin aceea ca primul se raporteaza la adevar, iar celelalte doua la placere. La randul lor, dintre cele legate de placere, unul se manifesta in sfera divertismentului, altul in celelalte relatii existente in viata.