Am inteles ca Aristotel distinge intre generozitate si marinimie cam in felul asta. Un om generos ii ajuta pe altii cu bani (le da cat trebuie, dupa posibilitati, la momentul potrivit, celor care merita) si nu profita de banii altora. Un om marinimos, pe de alta parte, cheltuie bani pentru binele public. Face, altfel spus, opere de caritate.
Si conteaza si in situatia asta ca cheltuiala sa fie pe masura operei de care se apuca. Adica nu tre’ sa fie nici megaloman si sa cheltuiasca mult doar ca sa se dea mare, nici zgarcoman.
Am avut mai multe probleme. In primul rand, n-am inteles in ce fel e marinimia o virtute. Adica, daca e o virtute, asa cum spune mr. A, ar trebui sa se invete prin exercitiu. Cum poti invata prin exercitiu sa faci opere de caritate?
In plus, se spune limpede ca nu orice om poate fi marinimos. Un om sarac poate fi generos, dar marinimos nu poate fi. Si atunci? Cum pot sa am virtutea marinimiei daca sunt sarac? Iar daca nu o pot avea, mai pot fi fericit?
Sau daca sunt sarac tot ce conteaza e sa-mi dau seama ca nu pot fi marinimos si sa nu incerc sa fiu, fiindca n-o sa imi iasa?
Cand citeam capitolul trecut am avut o problema cu “oamenii care dispretuiesc valorile materiale”. Daca nu-mi pasa de bani s.a.m.d. n-o sa ma chinui sa am prea multi bani. Iar in cazul asta, daca n-am vreo mostenire de la o ruda bogata, chiar n-o sa am bani. Deci s-a terminat cu marinimia. Opere de caritate – canci.
Si atunci, cum e mai bine? Sa-mi pese de bani si sa incerc sa castig cat mai multi, ca sa pot fi marinimos, sau sa nu-mi pese, sa am bani doar cat sa ma descurc, iar daca mai am bani in plus sa incerc sa le dau altora, nu sa ii investesc?
Si mai e o chestie care mi s-a parut weird in capitolul asta. Cand zice Aristotel ca un om marinimos trebuie sa isi aranjeze casa potrivit cu veniturile pe care le are. Cu alte cuvinte, daca am cateva zeci de milioane de euro si traiesc intr-un apartament intr-un bloc, nu e ok. De ce nu e? Poate asa am chef, de ce trebuie sa ma mut intr-o vila?
Iar daca vine vorba de opere de caritate, de unde stiu care e “binele public”? Si de ce sa fac opere de caritate mai degraba in orasul meu sau in tara mea si nu in alta parte? De ce sa construiesc un spital in Romania si nu in alta tara, unde ar fi mai mare nevoie de spitale. Si de ce sa construiesc un spital si nu o cantina a saracilor?
In fine, am mai avut o problema cu ideea ca un om marinimos e automat si generos. Fiindca n-am inteles de ce ar trebui sa fie neaparat asa. Poate fac opere de caritate – construiesc orfelinate, fantani arteziene in piete publice, finantez spectacole de teatru s.a.m.d. Iar cand dau bani pentru chestiile alea nu ma zgarcesc (s-ar putea spune ca “cheltuiesc cu generozitate”). Dar nu-l ajut direct pe nici un om. Nu-i dau nici unui individ bani, nici macar imprumut. Cheltuiesc doar pentru binele public, dar nu ajut persoane particulare. N-ar insemna, in cazul asta, ca sunt marinimos, dar nu sunt si generos?
@Gramo: “Daca nu-mi pasa de bani s.a.m.d. n-o sa ma chinui sa am prea multi bani. Iar in cazul asta, daca n-am vreo mostenire de la o ruda bogata, chiar n-o sa am bani. Deci s-a terminat cu marinimia. Opere de caritate – canci.”
Eu cred ca aici “a nu-ti pasa de bani” inseamna sa nu-ti faci din ei un scop in sine. Banii sunt mijloace catre alte scopuri. Nu cred ca recomanda Aristotel ca daca esti sarac, stai asa si mori de foame ca altfel esti nefericit.
Scuze exprimarea de clasa gimnaziala, dar sunt prea obosit la ora asta sa mai caut cuvintele 🙂