Gramo a plecat sa faca niste cumparaturi. La coltul strazii, cineva trantise peste noapte ditamai rahatzoiul. Nu parea sa fi fost un caine, ci un om.

Dominic isi cumparase un aparat de cafea. Nu un aparat obisnuit, ci un automat mare, cat un dulap, care mergea cu fise. Intr-o cutie de plastic, Dominic tinea mereu niste fise. Din cand in cand golea aparatul de fise si isi umplea cutia la loc. Ii placea lui sa isi “cumpere” cafea.

Pe trotuar cineva urinase o noua banda de bicicleta. Era serpuita, inutila, acoperita de gunoaie si acoperea tot trotuarul. Gramo s-a strecurat cu grija pe langa ea.

Apoi Dominic a trebuit sa plece la razboi. Se gandea cu groaza ca dusmanul i-ar putea bombarda casa si, implicit, si automatul de cafea. Le scria prietenilor cu frica. N-ar fi vrut ca vreunul dintre ei sa-i raspunda: “Stii, Dominic, casa ta s-a prabusit datorita bombardamentului.”

In Carrefour era o inghesuiala cumplita. Unii oameni impingeau carucioarele de parca ar fi fost tancuri. Aratau de parca i-ar fi urat pe toti ceilalti oameni din jur. Gramo si-a cumparat paracetamol, vopsea de par, cascaval si o sticla de vin alb.

In cele din urma dusmanul a capitulat. Dominic a ramas intr-o tara straina, unde ajunsese sa lupte spre sfarsitul razboiului. Nu le mai scria prietenilor. Ii era teama sa se intoarca acasa.

La intoarcere, Gramo s-a mai intalnit inca odata cu rahatzoiul de la coltul strazii. Intre timp acesta se umpluse de muste. Acasa Gramo si-a pregatit niste saganaki de rechin (albastru) cu garnitura de legume si vin alb:

Dupa mai multi ani, Dominic s-a intors. Casa lui era neatinsa. Pe rand, prietenii lui avusesera grija de ea. Din pacate, pentru micile cheltuieli de intretinere consumasera cu mult timp in urma toate monedele lasate de Dominic in cutia de plastic.

Apoi Gramo si-a vopsit parul in negru si a facut curat prin dulapul cu haine. Iar apoi a spalat rufe. Spre seara, a ramas, ca de obicei in ultimele saptamani, fara lumina:

“- Sau poate asta s-a intamplat cu o seara inainte?
– Da, poate. Cine mai stie?”

Dominic ar fi vrut sa isi cumpere cafea de la vechiul automat, dar nu avea fise. Dupa razboi avusese loc o conversie monetara, iar banii vechi nu mai circulau de ceva timp. Iar fisele noi nu se potriveau la aparatul lui.

Pe innoptat, in marea sa bunatate, Gramo i-a daruit lui Dominic un alt automat de cafea.

In urmatoarele nopti Dominic a fost foarte trist. Apoi, intr-o dimineata, s-a hotarat sa scape de vechiul sau aparat. L-a carat cu greutate pe o straduta laturalnica. Acolo, intr-un colt intunecos, cineva gasise de cuviinta sa isi faca nevoile.

Coincidenta asta ciudata il ameti pe Dominic. Rezema aparatul pe care-l adusese de un zid si se inhama la noul aparat.

Apoi Gramo puse la muiat in apa fierbinte un cartus de imprimanta, se mai invarti prin casa, facu un dus, rontai cateva mere si se culca.

Pe drum spre casa Dominic era foarte incantat. In sinea lui, ii daduse deja un nume noului aparat de cafea. Il alinta, tandru, “Tonomatul”. Ajuns acasa, il puse in priza, doar ca sa constate ca, desi functiona cu monede noi, aparatul producea o cafea cu un gust oribil.