[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai incolo]

V

Asadar, scopul fiind obiect al vointei, iar mijloacele de a atinge scopul fiind obiect al deliberarii si alegerii, actele legate de mijloace trebuie sa fie conforme cu alegerea deliberata si voluntare.

Dar in aceeasi sfera se desfasoara si activitatea virtutii. De noi depind, deci, si virtutea, si viciul. Caci, acolo unde de noi depinde sa actionam, tot de noi depinde si sa nu actionam; si acolo unde de noi depinde acceptarea, tot de noi depinde si refuzul. Astfel incat, daca savarsirea unei fapte frumoase depinde de noi, de noi va depinde si sa nu savarsim o fapta urata; si, daca a nu savarsi ceva frumos depinde de noi, tot de noi depinde si sa savarsim ceva urat.

Deci daca de noi depinde sa indeplinim sau nu actele frumoase, ca si pe cele urate, si in asta constau, cum spuneam, virtutea si viciul, atunci de noi depinde si sa fim buni sau rai [din punct de vedere moral]. Dar a spune ca “nimeni nu este rau de bunavoie, nici fericit impotriva vointei sale” pare sa tina si de fals si de adevar; caci, daca nimeni nu este fericit impotriva vointei lui, rautatea in schimb este voluntara. Altfel, ar trebui sa venim in contradictie cu cele afirmate mai inainte si sa negam ca omul este principiul si creatorul actelor sale, dupa cum este tata al copiilor sai. Daca insa ceea ce am afirmat mai sus pare evident si nu ne putem raporta actele la alte principii decat la cele existente in noi, atunci actele ale caror principii exista in noi depind la randul lor de noi si sunt voluntare.

Marturie in acest sens par sa stea atat comportarea proprie a fiecarui individ, cat si cea a legislatorilor insisi, care aplica pedepse celor ce comit acte reprobabile, cand acestia nu o fac din constrangere sau din ignoranta, ceea ce i-ar absolvi de vina, iar pe cei ce indeplinesc fapte frumoase ii recompenseaza, facand asta cu intentia de a-i tine in frau pe unii si de-i stimula pe altii.

Desigur, nimeni nu ne-ar stimula la comiterea unor acte ce nici nu depind de noi, nici nu sunt voluntare, pentru ca n-ar folosi la nimic ca cineva sa incerce, de pilda, sa ne convinga ca nu resimtim caldura, durerea sau foamea, sau altceva asemanator, din moment ce tot nu le-am resimti mai putin. Dar se pedepseste si ceea ce este comis din ignoranta, cand cel ce a comis fapta pare sa fie responsabil de ignoranta sa; de exemplu, pentru cei aflati in stare de ebrietate, pedeapsa este dubla, caci principiul se afla in omul insusi, intrucat statea in puterea lui sa nu ajunga in aceasta stare; pe de alta parte, starea de ebrietate este cauza ignorantei sale. De asemenea, sunt pedepsiti si cei ce ignora o dispozitie legala a carei cunoastere era nu numai necesara, ci si lipsita de dificultate. La fel se intampla si in alte cazuri, cand unii par sa ignore ceva din nepasare, dat fiind ca depindea de ei, le era la indemana sa nu ignore, ci sa se ingrijeasca de acel lucru. Poate ca asemenea oameni sunt astfel facuti, incat sa nu se preocupe de nimic; sunt, totusi, responsabili de faptul ca devin astfel, pentru ca duc o viata neglijenta. Responsabili de faptele lor sunt si cei nedrepti sau necumpatati, unii pentru ca savarsesc lucruri rele, altii pentru ca isi petrec timpul in orgii sau alte asemenea ocupatii; pentru ca activitatile desfasurate intr-o anumita directie ne influenteaza comportarea.

Acest lucru este vizibil la cel ce se antreneaza pentru vreun exercitiu de gimnastica sau pentru orice altceva, pentru ca activitatea depusa de ei este neintrerupta. Si, bineinteles, a ignora faptul ca din exersarea unei activitati anume se nasc dispozitii habituale corespunzatoare inseamna sa fii de-a dreptul stupid.

Dar ar fi chiar absurd sa ne imaginam ca omul nedrept nu vrea sa practice injustitia sau cel neinfranat sa se lase in voia desfraului. Asadar, daca cineva comite nu in necunostinta de cauza acte ce-l fac sa fie nedrept, atunci inseamna ca este nedrept in mod voluntar. Si, desigur, cine este nedrept nu ar inceta sa fie astfel si sa devina drept numai pentru ca ar dori-o, asa cum nici bolnavul nu se va insanatosi doar pentru ca vrea acest lucru; si se prea poate intampla ca cineva sa fie bolnav din proprie vointa, pentru ca a dus o viata necumpatata si nu a ascultat de medici. Candva i-a fost posibil sa nu se imbolnaveasca, dar nu si dupa ce si-a dat frau liber, asa cum celui ce a aruncat o piatra nu-i mai sta in putere s-o prinda din nou; si in acest caz depindea de el s-o arunce sau s-o lase sa cada, caci principiul acestui fapt se afla in el insusi. De asemenea, si omului nedrept, si celui desfranat, la inceput le-a fost posibil sa nu devina astfel, si de aceea sunt cum sunt din proprie vointa; dar, dupa ce au devenit, nu mai pot fi altfel.

Dar nu numai viciile sufletului sunt voluntare, ci, la unii oameni, si cele ale corpului, iar acestia merita sa le adresam reprosuri. Desigur, nimeni nu ar aduce reprosuri celor diformi din nastere, ci acelora care sunt astfel din lipsa de exercitiu fizic si din neglijenta. La fel si in ce priveste debilitatea si infirmitatile: nimeni nu i-ar adresa reprosuri cuiva care este orb din nastere sau din cauza unei boli sau a unei lovituri, ci mai degraba l-ar compatimi; pe cand unuia care a ajuns astfel din cauza betiei sau a altor excese, oricine i-ar reprosa-o. Deci, si in privinta defectelor fizice, ne sunt reprosate cele de care ne facem vinovati, dar nu si cele care nu depind de noi. Astfel fiind, si in alte cazuri defectele ce ni se reproseaza trebuie sa depinda de noi.

Dar daca cineva ar spune ca toti oamenii aspira spre aparenta binelui, fara sa fie insa stapani pe reprezentarea lor despre bine, atunci si scopul urmarit ii apare fiecaruia potrivit naturii sale. Si daca fiecare este intr-un fel responsabil de dispozitiile sale habituale, atunci va fi intr-un fel responsabil si de reprezentarile sale; dar daca nimeni nu este raspunzator in sine pentru raul pe care-l comite, ci actioneaza astfel din cauza ca ignora scopul ce trebuie urmarit, crezand ca astfel va atinge binele suprem, atunci aspiratia lui spre scop este rezultatul unei alegeri voluntare. Trebuie insa ca cineva sa se fi nascut, ca sa spunem asa, cu un fel de ochi spiritual, prin care va judeca corect si va alege binele in conformitate cu adevarul, iar cel ce s-a nascut cu o astfel de calitate este fericit inzestrat de natura; caci lucrul cel mai important si cel mai stralucit, care nu poate fi nici primit, nici invatat de la altul, ci exista printr-o dispozitie naturala, trebuie sa fie o natura cu adevarat fericita si perfecta, inclinata spre bine si frumos.

Daca toate acestea sunt adevarate, cum ar putea fi virtutea voluntara in mai mare masura decat viciul? Caci si pentru omul virtuos, si pentru cel vicios, scopul este in acelasi fel indicat si fixat, fie de catre natura, fie in alt mod, iar toate celelalte, in orice fel ar fi duse la indeplinire, sunt raportate la scop. Asadar, fie ca scopul este indicat de natura, fie ca natura nu-l dezvaluie fiecaruia cu exactitate, ci e nevoie si de o contributie personala, din faptul ca restul este indeplinit in mod voluntar de catre omul virtuos rezulta ca virtutea este voluntara; si nu mai putin voluntar este viciul, caci si la omul vicios ceea ce depinde de el apare in actele sale, chiar daca nu si in ceea ce priveste scopul.

Daca, deci, dupa cum am spus, virtutile sunt voluntare (caci, intr-un fel, si noi contribuim la formarea virtutilor noastre si, pe de alta parte, de calitatile noastre depinde si calitatea scopului pe care-l urmarim), atunci si viciile sunt voluntare, pentru ca, in legatura cu ele lucrurile stau la fel.

Am tratat, deci, pana aici despre virtuti in general, aratand in linii mari natura lor (si anume ca sunt medietati si dispozitii habituale), originea lor si faptul ca isi exercita actiunea in domeniul acelorasi lucruri care le genereaza. Am aratat de asemenea ca, depinzand de noi, ele au un caracter voluntar si se conformeaza cerintelor dreptei ratiuni. Dar dispozitiile habituale nu sunt voluntare in aceeasi masura ca actele, pentru ca stapani ai actelor noastre suntem de la inceput pana la sfarsit, cand cunoastem detaliile particulare ale desfasurarii lor, pe cand pe dispozitii nu suntem stapani decat la inceput; ceea ce se adauga datorita imprejurarilor particulare nu este usor de cunoscut, la fel cum se intampla si in cazul bolnavilor. Totusi, datorita faptului ca de noi depinde sa ne folosim dispozitiile habituale intr-un fel sau in altul, ele au un caracter voluntar.

Reluandu-le, vom vorbi despre fiecare virtute in parte, aratandu-le natura, obiectul si modul de a actiona, precum si numarul lor.