[textul e aici]

Ce chestii mai importante a spus Aristotel pana acum? In mare, am inteles ca a spus:
(1) scopul vietii tuturor oamenilor e fericirea; in asta consta sensul vietii, pentru oameni;
(2) placerea nu e suficienta pentru fericire;
(3) fericirea oamenilor depinde de ei;
(4) fericirea e o activitate a sufletului in acord cu virtutea (weird stuff);
(5) exista virtuti etice si virtuti ale mintii (dianoetice);
(6) virtutile se formeaza prin educatie (prin exercitiu);
(7) virtutile etice constau in anumite deprinderi de a face lucruri ok; ideea de baza e sa te obisnuiesti sa pastrezi echilibrul in tot ceea ce faci (linia de mijloc).

Now what?

Acum vin mai multe exemple:

Ok, uneori cuvintele sunt alese ciudat si nu e limpede despre ce e vorba si in ce sens chestia din mijloc chiar reprezinta o linie de mijloc.

Pe langa asta, parca era vorba de niste deprinderi de comportament capatate prin educatie. Dar nu toate chestiile din tabel par sa fie asa ceva. Ce faci cu un om caruia asa ii e felul – ursuz? Sau cu un flegmatic?

Alta chestie care mi-a atras atentia. Individul ambitios, care cauta sa fie laudat cu orice pret, nu era ok din punctul lui Aristotel de vedere! Azi sunt tot felul de firme care incurajeaza ambitia dusa la extrem 🙂

Iar ultima linie din tabel chiar m-a lasat masca. Aristotel vorbeste de situatia in care cineva primeste in mod nemeritat o chestie. Un premiu, sa zicem 🙂 E clar ca invidia e ceva excesiv si ca e mai bine sa fii indignat. Dar cum e cu atitudinea rautacioasa? Ce cauta ea in schema?

In fine, a spus ca o sa mai revina la lucrurile astea, asa ca putem sa mai asteptam. Cat asteptam, however, nu ma pot abtine sa nu spun ca uneori lucrurile mi se par trase de par, in asa fel incat sa i se potriveasca in schema cu linia de mijloc.

Cu alte cuvinte, povestea cu linia de mijloc poate avea un rol mnemotehnic (la fel ca ROGVAIV). Sau poate sa te ajute sa vezi chestii pe care nu le-ai vazut inainte, ca la faza cu sinceritatea.

Adica: credeam ca e vb. de o opozitie intre a fi sincer si a minti, in timp ce schema cu linia de mijloc scoate in evidenta ceva interesant: exista, in spunerea adevarului, ceva ca un exces (cand exagerezi, te lauzi etc.) si ceva ca o insuficienta (cand omiti sa spui ceva sau zici ca n-a fost mare lucru s.a.m.d.).

Totusi, laudarosenia nu e un exces de sinceritate (in timp ce disimularea ar putea fi vazuta ca o insuficienta a sinceritatii). Dar asta e o paranteza.

Voiam sa spun ca povestea cu linia de mijloc poate avea un rol mnemotehnic sau un rol euristic, dar e greu de crezut ca asa stau lucrurile cu adevarat cu virtutile morale (ca toate constau in obisnuinta de a merge pe linia de mijloc intre niste extreme).

Dar asta nu e decat o suspiciune. Eh, mai vedem,…