Ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, a aprobat criteriile generale de organizare si desfasurare a admiterii in ciclul de studii universitare de licenta, masterat si doctorat pentru anul universitar 2007-2008.
Admiterea in invatamintul superior de stat si particular pentru fiecare ciclu de studii se organizeaza pe baza propriilor metodologii de admitere stabilite de fiecare universitate cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare si a ordinului de ministru, pe domenii de studii universitare pentru ciclurile de licenta, masterat si doctorat ale caror specializari sunt autorizate provizoriu sau acreditate in cadrul respectivei universitati.
Potrivit Ordinului ministrului, admiterea pentru toate formele de invatamint ale ciclului universitar de licenta se poate organiza prin concurs intr-una sau doua sesiuni, inainte de inceperea anului universitar. Perioadele celor doua sesiuni de admitere, formele si probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie si se fac publice cu cel putin sase luni inainte de inceperea anului universitar, prin afisare la sediul institutiilor si prin publicare pe pagina proprie de web.
In cazul in care admiterea la studii universitare de licenta se organizeaza prin examene la anumite discipline, acestea pot fi sustinute in limba romana sau in limbile minoritatilor nationale in care acestea au fost studiate in liceu. Pentru studiile universitare organizate intr-o limba de larga circulatie internationala, admiterea va contine obligatoriu o proba de competenta lingvistica.
Pot candida la admiterea in ciclul de studii universitare de licenta absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta. In ciclul de studii universitare de masterat pot candida absolventii cu diploma de licenta ai ciclului de studii universitare de licenta si absolventii cu diploma de licenta sau echivalenta, a studiilor universitare de lunga durata.
Absolventii invatamintului universitar cu diplome de licenta sau echivalente eliberate pina in anul absolvirii primei promotii de licenta organizata in conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004, au dreptul sa participe la admiterea in ciclul de studii universitare de doctorat fara sa fi absolvit ciclul studiilor universitare de masterat.
Pot candida la admiterea in toate ciclurile de studii universitare, cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinind Spatiului Economic European si ai Confederatiei Elvetiene in aceleasi conditii prevazute de lege pentru cetatenii romani, inclusiv in ceea ce priveste taxele de scolarizare.
Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare de la buget o singura data, pentru fiecare din cele trei cicluri de studii universitare. Studentii care au obtinut in perioada studiilor liceale distinctii (premiile I, II, III, mentiune, premii speciale) la olimpiadele scolare internationale, beneficiaza de dreptul de a fi admisi si de a urma, pe locuri finantate de la buget, cursurile a doua specializari. Universitatile vor prevedea in metodologiile proprii, in conformitate cu legislatia in vigoare si alte conditii specifice de admitere pentru cistigatorii olimpiadelor si concursurilor scolare nationale si internationale.
Candidatii care au promovat examenul de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie 2007 sau in sesiunea august-septembrie 2007 pot prezenta la inscriere, pentru sesiunea imediat urmatoare examenului de bacalaureat in anul 2007, in locul diplomei de bacalaureat, adeverinta eliberata de liceu, in care se mentioneaza media generala de la bacalaureat si mediile obtinute in anii de liceu.
In vederea inmatricularii, candidatii admisi pe locurile finantate de la buget au obligatia sa depuna pina la data stabilita prin metodologia de admitere, dupa caz, diploma de bacalaureat / licenta / disertatie in original la secretariatul facultatii. Neprezentarea diplomei in original, in termenul stabilit prin metodologia de admitere, atrage neinmatricularea in universitatea respectiva.
Institutiile de invatamint superior au obligatia sa restituie in cel mult 48 de ore de la depunerea cererii si neconditionat, fara perceperea unor taxe, dosarele candidatilor respinsi sau ale celor care renunta la locul obtinut prin admitere.
Universitatile pot percepe de la candidati, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, taxe de inscriere pentru organizarea si desfasurarea admiterii, in cuantumurile aprobate de senatele universitare. Acestea pot prevedea scutirea de plata acestor taxe sau reducerea lor, prin metodologiile proprii de admitere.
Copiii personalului didactic sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamintul superior, o singura data in cadrul unei institutii de invatamint superior.
Media minima de admitere la studii universitare de licenta trebuie sa fie minim 5 (cinci) sau minim un numar de puncte echivalent cu aceasta nota. Mediile generale/punctajele generale obtinute de candidati la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la institutia la care acestia au candidat, in conformitate cu procedurile proprii de admitere.
Rezolvarea contestatiilor este de competenta institutiilor de invatamint superior si se desfasoara potrivit reglementarilor interne. Decizia comisiei de contestatii este definitiva.
[sursa: Mediafax]
Tot de la Hardau citire, au fost scoase unele dintre cele mai importante probe de admitere 🙁
nu stiu daca am inteles bine, te poti inscrie la doctorat fara sa fi facut masterul?
daca da, masteranzii ii multumesc din suflet dl ministru, si sa il vedem somer.
@krossfire: detalii, ceva?
@eu: probabil e vb de pasajul asta:
“Absolventii invatamintului universitar cu diplome de licenta sau echivalente eliberate pina in anul absolvirii primei promotii de licenta organizata in conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004“
deci cei care isi iau licenta dupa 3 ani de fac sigur nu se pot inscrie la doktorat fara master 🙂
si, oricum, facultatile pot avea reguli mai dure decat ministerul, sau macar sa incerce sa-i descurajeze pe oameni sa se doctoriceasca sarind peste master 🙂
Ex : La Jurnalism a fost scoasa proba orala (pentru multi ”proba de foc”) iar la unele sectii din ASE s-a scos matematica, ramanand doar economia.
@gramo: multumesc pt lamuriri, chiar imi era neclara situatia 🙂
eu sper ca facultatile pot sa impuna reguli mai dure decat cele ale ministerului, nu de alta, dar la ce ministrii se perinda pe la invatamant…jale 🙁
@krossfire: e o tampenie…cand dau primele examene orale dupa admitere, sau trebuie sa ia un interviu, se vede cat de “bine” se descurca…
la facultatea de istorie si filosofie din galati, la profilul filosofie s-a intrat anul trecut pe baza mediei de la limba si literatura romana, din cei 4 ani de liceu…plus media de la bac…asta daca retin eu bine…
@krossfire & eu: nu cred ca ministerul stabileste cum sa se dea admiterea; chestiile astea le stabilesc facultatile;
in al doilea rand, de ce conteaza atat de mult cum se da admitere?
ok, ok, we know, exista mentalitatea asta: admiterea e examenul cel mai greu pe care-l dai in facultate; daca ai trecut de admitere, gata, e ca si cand ai fi terminat facultatea 🙂
am auzit de facultati (nu la noi) pe care le termina mai putin de 10 % dintre cei care se inscriu! facultati la care se intra fara admitere, desigur 🙂
sooooooooo,… cu cat e o facultate mai serioasa, ok s.a.m.d. cu atat ar trebui sa conteze mai putin admiterea, right? I mean, conteaza ce faci in facultate, nu cum ai intrat, nu?
perfect de acord ca nu conteza atat de mult cum ai intrat la facultate cat ceea ce faci in facultate, dar ma gandesc la niste profesori care se tot chinuie in primul an sa acopere lacunele cu care vin studentii, lipsa lor de cunostinte cauzata poate si de faptul ca la admitere nu au avut de-a face cu disciplinile studiate la facultatea respectiva…
poate in viitor se va intra la filosofie cu media de la fizica, mate si chimie :))
pt mine examenul de admitere la facultate a fost usoara relaxare fata de ceea ce urmat 🙂