IV

Cineva s-ar putea intreba ce vrem sa spunem afirmand ca pentru a deveni drept trebuie sa practici dreptatea, iar pentru a deveni cumpatat, cumpatarea; caci cine practica dreptatea sau cumpatarea trebuie sa fie dinainte drept sau cumpatat, la fel cum cel ce se ocupa de gramatica sau muzica este dinainte gramatician sau muzician.

Sau poate ca nici in ce priveste artele lucrurile nu stau chiar asa? Pentru ca este posibil ca cineva sa faca un lucru ce tine de gramatica fie din intamplare, fie la sugestia cuiva. Dar el va fi cu adevarat un gramatician doar atunci cand, creând ceva in domeniul gramaticii, o va face in mod gramatical, adica in conformitate cu arta gramaticii, ca unul care este stapan pe aceasta arta.

In afara de aceasta, ceea ce se petrece in domeniul artelor nici nu este similar cu ceea ce se petrece in cel al virtutilor. Caci produsele artei poarta in sine perfectiunea ca pe o valoare intrinseca, fiind suficient ca aceasta sa li se imprime de cand sunt create; dar in ce priveste actele indeplinite in conformitate cu virtutea, nu este de ajuns ca ele sa posede in sine calitatile respective pentru a fi infaptuite in mod drept sau cumpatat, ci trebuie ca si cel ce actioneaza s-o faca intr-un anumit fel: mai intai, fiind constient de ceea ce face, apoi avand o intentie precisa si anume intentia de a savarsi acel act in conformitate cu virtutea, iar in al treilea rand infaptuind acel act cu o fermitate de neclintit.

Aceste conditii, in afara de cea a cunoasterii, nu se numara printre cele necesare pentru stapanirea artelor; pentru dobandirea virtutilor, insa, cunoasterea inseamna putin sau chiar nimic, pe cand celelalte au o mare importanta, ba chiar una absoluta. E vorba de cele ce rezulta din practicarea permanenta a dreptatii sau cumpatarii. Desigur, actele sunt considerate drepte sau cumpatate cand sunt indeplinite asa cum le-ar indeplini un om drept sau cumpatat; iar drept sau cumpatat este cel care nu doar le indeplineste, ci le indeplineste in modul in care o face un om drept sau cumpatat.

Asadar, pe drept cuvant se poate spune ca prin practicarea dreptatii devii drept si prin practicarea cumpatarii, cumpatat; si nimeni care nu le practica nu ar putea deveni un om virtuos. Cei mai multi nu le practica, insa, ci, recurgand la argumente, isi inchipuie ca fac filosofie si ca astfel pot deveni oameni desavarsiti, procedand la fel ca bolnavii care, desi asculta cu atentie recomandarile medicilor, nu respecta nimic din ceea ce li se prescrie. Si, asa cum acestia din urma nu-si vor vindeca trupul ingrijindu-l astfel, nici ceilalti nu-si vor vindeca sufletul filosofand in acest mod.

V

Ramane sa examinam acum natura virtutii. Deoarece trei sunt lucrurile ce-si au originea in suflet, si anume: afectele, facultatile si dispozitiile habituale, virtutea trebuie sa fie una dintre ele.

Numesc afecte dorinta, mania, teama, indrazneala, invidia, bucuria, prietenia, ura, regretul, emulatia, mila si, in general, toate cele carora le urmeaza placerea sau durerea.

Numesc facultati pe cele ce ne dau posibilitatea sa resimtim toate acestea, de pilda ceea ce ne face apti sa resimtim mania sau durerea sau mila.

Dispozitii habituale le numesc pe cele ce ne determina sa ne comportam bine sau rau in ce priveste afectele; de pilda, in legatura cu faptul de a ne mania, daca reactionam cu violenta sau cu slabiciune procedam rau, dar daca pastram masura, procedam bine. La fel si in legatura cu celelalte afecte.

Fara indoiala, nici virtutile si nici viciile nu sunt afecte, pentru ca nu dupa afecte suntem judecati drept buni sau rau, ci dupa virtuti si vicii, si pentru ca nici ladati, nici blamati nu suntem datorita afectelor (caci nu e laudat cel ce se teme sau se manie, nici nu este blamat cel ce se manie pur si simplu, ci acela care o face intr-un anumit mod), pe cand virtutile si viciile ne atrag lauda sau blamul.

Mai mult inca, ne maniem sau ne temem in mod spontan, pe cand virtutile presupun anumite intentii deliberate sau, cel putin, nu sunt lipsite de asemenea intentii. In afara de asta, spunem ca suntem emotionati datorita afectelor, in timp ce virtutile si viciile nu ne starnesc emotii, ci ne pun intr-o dispozitie morala sau alta.

De aceea, virtutile nu sunt nici facultati; caci nu suntem considerati buni sau rai pentru simplul fapt ca avem capacitatea de a resimti afectele, nici nu suntem laudati sau blamati pentru asta. Si, in plus, facultatile le avem de la natura, dar nu devenim buni sau rai in mod natural. Despre acest lucru am vorbit insa mai inainte.

Ei bine, daca virtutile nu sunt nici afecte, nici facultati, atunci ramane ca ele sa fie dispozitii habituale.