[textul e aici]

Pana acum am inteles ca Aristotel discuta despre ce actiuni intra in domeniul moralei (pot fi judecate dpdv moral s.a.m.d.) si ce actiuni nu intra in domeniul moralei. Iar lucrurile pe care le facem fara sa vrem, spune el, n-ar trebui sa intre in domeniul moralei.

Intr-un fel, lucrurile pe care le facem fara sa vrem poate nici n-ar trebui sa se cheme actiuni. Si inca nu-mi e limpede diferenta dintre “a face X fara sa vrei” si “a face X fara sa ai intentia sa faci X” (un hint cred ca este: vointa priveste doar actiunile mele, in timp ce intentia poate viza si scopurile actiunilor).

In fine, Aristotel vorbeste si despre actiuni voluntare pe care nu le facem in urma unei deliberari (daca ma scarpin, fac asta fiindca vreau sa o fac, dar fara sa fi deliberat daca sa ma scarpin sau nu s.a.m.d.). Astea par sa configureze domeniul morale, in modul cel mai autentic, pentru el.

Ok. Dar atunci, pentru a vedea mai bine care este domeniul moralei ne-am putea uita la domeniul deliberarii. Iar acum lucrurile pe care le spune Aristotel seamana cu alea de la gandire critica 🙂

Domeniul deliberarii il constituie opiniile sau parerile, care pot fi acceptate sau respinse de oameni. Acolo unde e vorba de adevaruri evidente ale matematicii sau de legi ale naturii etc. nu se mai poate delibera. Si nici acolo unde nu vedem decat haos si hazard.

Pe de alta parte, acolo unde e vorba de fenomene naturale guvernate de legi necesare nu putem interveni. Nu putem, de pilda, sa discutam, sa deliberam si sa stabilim prin vot ce ora e. Este atata cat este (iar cu schimbarea orei e alta poveste).

Fenomenele naturale guvernate de legi le putem insa prevedea, deci putem tine cont de ele in actiunile noastre. Fenomenele haotice nici nu depind de noi, nici nu pot fi prevazute.

Apoi Aristotel vorbeste despre unele actiuni care depind de noi, dar care sunt reglementate in asa mare masura incat nu mai are sens sa deliberam si sa luam decizii cu privire la ele. Exemplul e cel cu scrierea literelor. Nu poti sa scrii o litera in prea multe feluri, asa ca nu se pune problema deliberarii cu privire la felul in care sa o scrii.

Literele se scriu insa in felul in care se scriu datorita unor conventii. Dar e suficient ca exista conventiile respective. Intr-o societate in care conventia incetatenita nu ne lasa loc sa sustragem vreun obiect din casa altui om, nu se pune problema unei deliberari.

Dar atunci, un om care imi fura o chestie din casa e ca un om care scrie literele in altfel decat ceilalti oameni. El scrie niste cuvinte neinteligibile. Ceea ce a facut el nu are cum sa fie rezultatul deliberarii, cel putin dupa Aristotel. Dar atunci nu intra in domeniul moralei.

Nu pot sa spun ca actiunea omului respectiv e rea. Pot spune, cel mult, ca el e irational sau ca a actionat fara sa gandeasca s.a.m.d.

“Deliberam mai mult asupra artelor decat asupra stiintelor” – n-as fi spus “asupra” ci “in cazul”. Adica: deliberam mai degraba atunci cand avem de luat decizii practice iar acestea tin de diverse mestesuguri s.a.m.d. nu atunci cand facem stiinta.

Apoi Aristotel spune ca nu deliberam asupra scopurilor urmarite, ci asupra mijloacelor pentru a le atinge. Oare e intotdeauna asa? Uneori m-as putea intreba: “Ce scop ar trebui sa urmaresc acum?” De pilda: “Ce-ar trebui sa conteze mai mult pentru mine in momentul asta – realizarea profesionala, sau educatia?”

La fel, modul in care gandim atunci cand avem de luat o decizie importanta, zice Aristotel, seamana (sau ar trebui sa semene) cu modul in care gandim atunci cand rezolvam o problema de geometrie. De unde pana unde? De ce? Cum?

Iar mai incolo Aristotel spune ca nu pot constitui obiect al deliberarii cazurile particulare. Chestiunea asta o inteleg in felul in care intelegeam la teoria argumentarii ca o afirmatie despre ceva evident (accesibil prin simturi) nu reprezinta o opinie – adica nu poti discuta cu argumente pro si contra si delibera despre “daca asta e sau nu o bucata de paine” 🙂

La sfarsitul capitolului Aristotel discuta despre relatia dintre domeniul deliberarii si cel al optiunilor pe care le putem face. Intr-un sens exista o suprapunere intre cele doua domenii: deliberam cu privire la lucrurile unde putem avea diferite optiuni.

Dar optiunea o facem dupa ce am deliberat. Mr. prezinta lucrurile ca si cand, in momentul in care deliberarea s-a terminat, optiunea nu mai e libera. Adica, dupa ce am decoperit cum e mai rational sa actionam intr-o situatie, nu mai avem decat o singura optiune. Dar chestiunea asta nu mi se pare prea importanta acum.