III

Ca un semn distinctiv al deprinderilor trebuie luate in consideratie placerea si durerea ce insotesc actele. Astfel, cel ce se abtine de la placerile senzoriale si gaseste in asta bucurie este cumpatat, pe cand cel ce, abtinandu-se, sufera, este nestapanit; iar cel ce infrunta cu bucurie, sau cel putin fara suferinta, pericolele, este curajos, pe cand cel ce sufera infruntandu-le este las. Caci virtutea etica este legata de placeri si de dureri; intr-adevar, comitem raul de dragul placerii; in schimb, de frica durerii, nu savarsim binele.

De aceea trebuie, asa cum spune Platon, sa ne formam, inca din primii ani ai copilariei, de asa maniera incat sa ne bucuram si sa ne intristam numai de ceea ce se cuvine; si, intr-adevar, in aceasta consta o educatie corecta.

Mai mult inca, dat fiind ca virtutile sunt legate de acte si pasiuni, iar oricarei pasiui si oricarui act ii urmeaza placerea sau durerea, si acesta este un motiv pentru care virtutea are raporturi cu placerile si durerile. O dovedesc si corectiile aplicate ca o consecinta a acestora: ele sunt asemeni unor tratamente, iar tratamentele constau, fireste, in contrariul a ceea ce a provocat raul.

Pe langa acestea, asa cum spuneam mai inainte, orice dispozitie sufleteasca manifesta o tendinta naturala spre placere sau durere si este legata de ele, sub influenta lor inrautatindu-se sau ameliorandu-se; caci deprinderile devin rele din cauza lor cand urmaresti sau eviti fie ce nu trebuie, fie cand nu trebuie, fie cum nu trebuie, fie in atatea alte moduri determinate de ratiune. De aceea unii si definesc virtutile ca stari de calm si impasibilitate, dar o fac in mod neadecvat, pentruca ei afirma asta absolutizand, fara sa precizeze cum trebuie si cum nu trebuie sa actionezi, si cand, si asa mai departe.

Sa admitem asadar, ca principiu fundamental, faptul ca virtutea este, in materie de placeri si dureri, aptitudinea de a infaptui lucrurile cele mai frumoase, iar viciul este contrariul ei. Pornind de la acestea, ne vor putea deveni si mai clare chestiunile legate de placere si durere.

Exista trei lucruri ce ne conditioneaza preferintele si trei ce ne conditioneaza refuzul: frumosul moral, utilul, placutul si contrariile lor, adica ceea ce este rusinos, vatamator si dureros. Privitor la acestea, omul de bine procedeaza cum trebuie, pe cand cel vicios este supus erorii, mai ales in ce priveste placerea; caci ea este comuna tuturor fiintelor si insoteste tot ceea ce tine de alegere, frumosul moral si utilul fiind, evident, in acelasi timp placute. In afara de acestea, la toti oamenii, fara exceptie, placerea creste, inca din frageda copilarie, odata cu ei; de aceea, este dificil sa inlaturam acest afect ce si-a pus amprenta in noi pentru toata viata.

De asemenea, si actele ni le supunem placerii si durerii, ca unei reguli, unii mai mult, altii mai putin. Acest lucru face ca intreaga noastra lucrare sa se ocupe in mod necesar de placere si durere; caci nu de mica importanta este pentru actele noastre daca ne bucuram sau resimtim durerea in mod justificat sau nu.

Si, dupa cum spune Heraclit, este inca si mai dificil sa lupti cu placerea decat cu mânia. In legatura cu ceea ce este mai greu intervin insa totdeauna arta si virtutea; caci, prin interventia lor, binele se transforma in mai bine. Astfel, si din acest motiv, lucrarea noastra se ocupa de placere si durere, atat in sfera virtutii, cat si in cea a politicii; pentru ca cel ce se foloseste cum se cuvine de aceste afecte va fi un om de bine, pe cand cel ce se foloseste rau de ele va fi un vicios.

Sa convenim deci ca virtutea are raporturi cu placerea si durerea si ca aceleasi cauze care o genereaza sunt si cele care ii favorizeaza dezvoltarea si, cand intervine o influenta contrara, ii provoaca distrugerea; sa admitem, de asemenea, ca virtutea actioneaza in sfera acelorasi lucruri ce o fac sa se nasca.