[inceputul jurnalului e aici, continuarea e aici. Jurnalul dactilografei e un proiect de cooperative writing. Oricine poate adauga o continuare posibila sub forma de comment – cea mai buna continuare va deveni o noua inregistrare in jurnal]

Azi sunt obosita. Prietenele mele se intalnesc in oras la o cafea. Sau la o cofetarie? Am uitat – ambele au c, f, a si e. Ce-o sa-i mai turuie gura doamnei Petrovici – ca de ce n-am venit, ca ce, ma cred mai presus?

Dansa inca scrie la o masina de scris mecanica (cred ca sta si completeaza formulare la primarie). Stiu cum e, si eu am invatat pe o masina din aia – trebuie sa apesi cu degetele pe tastele alea cu toata puterea. Iar zgomotul e infernal!

Pai cum sa nu te tzacanesti daca auzi toata ziua doar “tzac, tzac, tzac”? Dar dansa nici nu vrea sa invete sa foloseasca un calculator. Ce-i asa mare lucru? Eu nu ma cred mai presus, dar eu am invatat. Mi-a fost greu la inceput. Dar acum e foarte bine.

Doamna Petrovici e batrana, probabil mai are un pic pana se pensioneaza. De aia nu mai vrea sa invete nimic nou. Probabil se intreaba “la ce bun?”

Dar dansa nu suporta cafeaua. Probabil s-au intalnit la cofetarie. Normal, intotdeauna se intalnesc la cofetarie. De unde mi-a venit ideea asta stupida cu iesitul la cafea?