Ce se intampla acum, dupa tragedia din Colectiv? Tot felul de oameni spera ca se va intampla ce isi doresc ei. Poate ca domnul Oprea spera ca lumea a uitat de dansul. Altii spera ca se va interzice Halloween-ul, de parca statul ar putea sa dea legi cu privire la asa ceva. Altii spera ca societatea se va mobiliza impotriva coruptiei. Altii spera ca bisericile nu vor mai primi niciodata bani publici. Noi speram ca oamenii vor fi mai atenti unii la altii si la reguli.

Dar nu ne amagim ca asta se va intampla asa usor. Multe dintre lucrurile pe care voiam sa le spunem in ultimele zile apar intr-un text scris de Iulian Enache aici. Ceea ce nu inseamna ca vedem exact la fel ca el.

In primul rand, dupa tragedia din Colectiv urmeaza o perioada lunga de suferinta pentru familiile victimelor, dar si pentru supravietuitori si apropiatii lor. Pe langa asemenea suferinte reale, faptul ca noi insine am fost afectati, ca ne-am intrebat ce ne-am fi facut daca erau copiii nostri acolo, ca am plans citind diferite lucruri sau ca n-am dormit chiar nu conteaza.

In al doilea rand, e normal sa ne simtim solidari in fata tragediei si sa ne gandim si in perspectiva. Ce sa facem ca sa nu se mai intample asa ceva? La televizor se vorbea inca de sambata despre gasirea vinovatilor, dar mult mai putin despre cum sa evitam asemenea drame pe viitor. Se poate vorbi si despre una si despre alta. Exista si o legatura intre cele doua. Dar am vazut ca multi oameni gandesc intr-un fel extrem de radical – fie autoritatile sunt vinovate, iar atunci asta trebuie sa facem ca sa evitam alte intamplari similare, sa tragem la raspundere autoritatile, sa eliminam coruptia s.a.m.d., fie societatea civila e vinovata, si atunci noi suntem cei care trebuie sa isi faca autocritica.

Chestiile astea nu se exclud. Raspunderea nu e fie a autoritatilor, fie a oamenilor de rand. E si a unora si a altora, iar uneori se imparte intre unii si altii in moduri complicate. Legea spune ca nu ai voie sa traversezi pe rosu, dar cati oameni sunt amendati daca o fac? Si atunci, e doar vina autoritatilor ca oamenii traverseaza pe rosu? Unele legi sunt introduse pentru a orienta o societate, dar nu pot fi impuse tot timpul.

Un exemplu. In Anglia a fost data o lege dupa care adultii care fumeaza cu un copil in masina trebuie sa fie amendati. Dar autoritatile au recunoscut ca nu au cum sa o aplice consecvent. Nu sunt destui politisti, nu ii poti urmari peste tot pe soferi. Ideea e ca oamenii, stiind ca exista o astfel de lege, sa incerce sa o respecte. Sa se gandeasca singuri ca nu e ok sa ii oblige pe copii sa le inhaleze fumul, chiar daca sunt copiii lor.

Multe accidente si tragedii ar putea fi evitate daca am avea mai multa grija unii de altii si am respecta regulile. Regulile ar fi mai usor de respectat daca ar fi mai simple, mai clare si daca respectarea lor nu ar include atata birocratie.

Dar uitati-va din nou la trecerea la semafor. Cand nu ai un copil nu observi anumite lucruri. Cand esti cu un copil, e greu sa nu le observi. Vrei sa ii protejezi viata, sa il feresti de riscuri inutile, incerci sa il inveti sa nu treaca pe rosu. E mult mai greu sa il educi asa atunci cand majoritatea celor din jurul tau incalca regula asta. Trebuie sa ii spui de fiecare data: ”Noi nu o sa trecem acum, chiar daca ceilalti oameni trec. Ei nu procedeaza corect, nu se poarta civilizat, nu trebuie sa ne lasam influentati de ce fac ei. S.a.m.d.”. Zi de zi, an dupa an, trebuie sa repeti lucrurile astea.

In fiecare zi te confrunti cu o multime de alte situatii pe aceeasi linie. Alti parinti nu isi educa copiii sa nu fie violenti, tu incerci sa o faci. Altii isi acopera copiii de medalii si diplome obtinute participand, de forma, la concursuri platite, tu incerci sa nu faci asta si sa ii explici copilului ca nu trebuie sa se simta prost fiindca nu a primit tone de medalii si diplome sa sfarsitul anului scolar. Altii incearca sa ”se puna bine” cu invatatoarea, tu nu faci asta. Nu cumva ar trebui sa o faci si tu, pentru ca educatia lui sa nu aiba de suferit?

Exista oameni care incalca reguli stiind foarte bine ca le fac rau altora. Sunt soferi care accelereaza sau trag de volan inspre tine cand te vad ca traversezi. Ca sa te sperie, nu conteaza din ce motiv. I-am intalnit. O masina e o unealta cu care poti ucide un om, daca vrei. Unii oameni, avand asa ceva pe mana, chiar devin niste criminali.

Majoritatea oamenilor, insa, incalca reguli fara sa doreasca neaparat sa le faca altora rau. Nu le incalca din spirit de fronda, fiindca nu le plac regulile, ci fiindca asa le e mai usor. Nu parcheaza masina ocupand tot trotuarul sau blocandu-le altora accesul fiindca le vor raul acelor oameni, ci fiindca nu se gandesc si la altii, iar pentru ei e mai usor asa. In toate cazurile astea, regulile au un singur rol – sa ii impiedice pe oamenii care se gandesc doar la ei sa le afecteze vietile celor din jur.

Fiindca omul care iti blocheaza poarta cu masina pentru 10 minute nu se gandeste ca in cazul unei urgente medicale de acele 10 minute ar putea sa depinda viata ta sau a copilului tau. Pentru el e mai important ce are el de facut. De aceea, avem nevoie de o regula care sa interzica blocarea cailor publice de acces.

Iar regula exista, dar ce se intampla daca nu e respectata? Chemi politia de fiecare data? Asta cere timp si consum nervos. Si de unde atatia politisti? Discuti cu fiecare om care iti blocheaza poarta? Si asta cere consum nervos. E greu sa vorbesti linistit si civilizat cu un om care iti face un rau. Mai ales cand omului aluia putin ii pasa de tine, cand nu e obisnuit sa isi recunoasca greselile, sa inteleaga, sa se gandeasca, sa isi ceara scuze si sa incerce sa isi schimbe comportamentul. Cati stiu sa discute civilizat si cati iti raspund in doi peri sau te intreaba cine esti tu sa ii iei la rost sau mai rau, te injura?

Sunt multe reguli. Unele sunt importante, fiindca de respectarea lor depinde siguranta vietii noastre. Ciudat e ca la unele nu suntem obisnuiti sa ne gandim. Credeti ca patronii clubului Colectiv, daca ar fi avut copii, nu i-ar fi lasat sa mearga la concertul de vineri? Voi v-ati gandit de fiecare data cand ati intrat intr-un club la toate riscurile de incendiu? Sunteti siguri ca puteti evalua corect riscurile, in diferite situatii? Noi nu.

Printre toate reactiile din ultimele zile am intalnit comentariul unui tip din America, aflat in Bucuresti, care spunea ca el nu merge in cluburile din Bucuresti fiindca nu i se par sigure. Omul nu era troll. Era educat altfel, pur si simplu.

Poate o sa fim mai atenti, unii dintre noi, la siguranta vietii noastre si a copiilor nostri, de acum inainte. Mult mai putini dintre noi vor fi atenti sa nu le puna in pericol viata celor din jur. Si aproape nimeni nu se va gandi ca e important, in genere, sa respecte reguli. Fiindca atitudinea de tip ”merge si asa” nu se schimba de pe o zi pe alta. Se schimba odata cu schimbul generatiilor, prin efortul celor care incearca sa isi educe copiii sa fie altfel, in mijlocul nepasarii celorlalti.

Ar fi frumos daca autoritatile, politicienii si societatea ar invata ceva din tragedia din Colectiv. Noi incercam sa ne gandim si sa invatam cat mai multe. Ni se pare ca e important sa facem asta. Suferinta celor afectati direct de tot ce s-a intamplat ramane, dar macar atat putem face, sa nu o uitam si sa nu o lasam sa fie o suferinta absurda. Cand ne-am gandit ca am fi putut fi noi in locul lor, asta am simtit, ca tot ce s-a intamplat a fost absurd.

Iar apoi absurdul a inceput sa dispara, incetul cu incetul, atunci cand oamenii s-au mobilizat sa ajute, cand s-a vorbit despre eforturile medicilor, despre sacrificiul celor care s-au intors in club sa ii salveze pe altii, despre bunul simt al celor care nu au vrut sa fie mediatizati drept eroi.

Poate asa se intampla de obicei. Dramele aparent absurde sunt mai putin absurde atunci cand oamenii arata ca le pasa unora de altii. Raman drame inacceptabile, dar le putem integra in viata noastra. Cand vanturam vorbe sau hartii pentru a fugi de raspundere, cand ii improscam pe altii cu reprosuri, cand ne certam cautand vinovati sau ne folosim de prilej pentru a ne sustine propriile agende,… ma rog, si atunci integram ce s-a intamplat in viata noastra, dar ignorand ceea ce e dramatic si dezumanizandu-ne.