E vorba despre claxoanele pe care le-am tot auzit prin București, dar nu și prin alte orașe europene mai civilizate. Lista nu e închisă. Dacă aveți completări, puteți să ni le spuneți. Here we go:

Claxonul “din greșeală”. E lame, pur și simplu. Tot ce le putem spune claxonagiilor accidentali e să aibă grijă să nu le intre frâna de mână în ochi. Tot din greșeală.

Claxonul de atenționare. În oraș. Nu, nene, nu e ok. În oraș nu claxonezi ca la matale pe tarla. Decât dacă e pericol mare. De accident, gen. Dacă alalalt șofer a adormit la volan și vine spre tine, gen. Că poate îl trezești. Deși un sfert de cartier pe care l-ai deranjat cu claxonul îți dorește să faci accident, gen.

Claxonul nerăbdătorului. “Ma grăbesc, deci claxonez lung, până mi se face loc” – filosofie simplă de mitocan care se crede șef de pompieri. Asta până dă peste altul ca el, care să se dea jos din SUV și să meargă să-i ardă câțiva pumni.

Claxonul de vită fericită. Care se strecoară prin trafic în timp ce behăie. Sunt șoferii ăia care se suie pe șina de tramvai, cotesc din senin, nu cedează prioritatea, dar cred că atâta timp cât fac tâmpeniile astea claxonând frenetic, totul e ok.

Claxonul măgarului în călduri. Doamnele știu despre ce e vorba. Măgarul în călduri nu știe că pentru pietoni, care nu se afla într-o cutie de tablă care să mai atenueze din volumul sunetului, orice claxon sună agresiv. Cam ca o înjurătură. Și atunci, răgetul lui de măgar in călduri, pentru oamenii normali la cap, se traduce prin ceva de genul “Ce tare arăți, în morții mă-tii!”. God job, măgarule in călduri! Not. Ai facut-o iar de oaie.

Claxonul “Gigel, ieși afară la joacă?”. Cu varianta “Pisi, am venit să te iau la o tură, vii și tu odată?”. Ce se înțelege de-aici? Ca ești atât de calic încât nu-ți permiți să trimiți un SMS sau că ești, pur și simplu, bou? Probabil a doua chestie. În fond, puteai da un bip și nu te-ar fi costat nimic.

Claxonul “educativ”. Funcționează cam așa. Un imbecil aflat la volan se apropie de o trecere de pietoni. Avea verde, dar tocmai s-a făcut galben. În  timpul ăsta, pietonii necivilizați nu mai au răbdare să aștepte verdele lor și încep să treacă pe roșu. Imbecilul apasă pe accelerație și pe claxon, în ideea că așa îi educă pe pietoni să nu mai treacă pe roșu. Lol. Chiar dacă vezi un pieton care traversează aiurea, tot nu e ok să-l claxonezi. Nu ești “educatorul neamului”, iar pietonul respectiv nu te pune în pericol prin nimic. E treba poliției să-l amendeze, nu a ta să-l claxonezi. Dar în fine, dacă ești imbecil, ești imbecil.

Claxonul “de ciudă”. Ți-a intrat cineva în față. Nu te-a pus în nici un pericol. Poate era un biciclist care a plecat mai repede de la semafor când tu voiai să faci dreapta și te-a “forțat” să-i dai prioritate. Poate era un pieton aflat deja pe zebră, pentru care a fost nevoie să încetinești și apoi să oprești, fiindcă nu mergea suficient de repede. De ce să nu te oftici și să nu claxonezi ca un cretin, nu?

Claxonul nesimțit. Iaca, se suie un porc cu mașina pe trotuar ca să scape de un ambuteiaj. Bagă viteză și când ajunge în spatele unor oameni care merg liniștiți începe să claxoneze, iar ăia trebuie să se lipească de garduri ca să îi facă loc. Dar să nu-l uităm nici pe nesimțitul care te claxonează când mergi câteva secunde cu căruciorul pe lângă bordură pentru a ocoli alt nesimțit care a parcat de-a curmezișul pe trotuar. Nu fiindcă l-ai încurca prin ceva, ci fiindcă “strada e a lui”. Și mai sunt multe alte scenarii.