Un panseu despre iertare și animale

Dacă te porți la un moment dat nașpa cu un om și după aia îți pare rău, poate mai ai o șansă. Poate omul ăla, dacă îi spui că îți pare rău, dacă îți ceri scuze, o să te ierte. Cu un animal nu e la fel.

Animalul nu înțelege scuzele. Chiar dacă vrem noi să ne închipuim tot felul de povești despre animale, ăsta e adevărul. Un animal cu care te-ai purtat nașpa o să sufere și n-o să înțeleagă niciodată că îți pare rău pentru ce i-ai făcut. Poate o să simtă că ești la un moment dat într-o stare de spirit proastă, dar n-o să înțeleagă pentru ce anume îți pare rău. Și nu o să poată niciodată să te ierte. Nu fiindcă n-ar vrea, ci fiindcă nu poate. Fiindcă nu înțelege. Fiindcă nu e om.

Iar dacă înțelegi chestia asta și ești de acord cu ea și totuși te porți urât cu un animal, atunci poate nici nu meriți să te ierte vreodată cineva. Și poate că nu ar trebui să-ți ierți nici tu faza respectivă.