Hai sa presupunem ca iubirea e un sentiment. Trebuie sa poata fi data o explicatie pentru aparitia unui sentiment. Daca un om simte dispret pentru altul, atunci ala are anumite trasaturi care ii trezesc dispretul primei persoane.

Sa zicem ca am descoperit ca o anumita combinatie de trasaturi, QWERT si Y, daca se intalnesc la o persoana, produc in alta persoana sentimente de iubire. Trasaturile, oricare ar fi ele, sunt ceva general. Le pot avea mai multi oameni. Daca ar exista ceva de genul “intelepciunea lui Dalai Lama”, atunci asta ar fi o trasatura pe care o pot avea si alti oameni. Dar de obicei am spune doar ca Dalai Lama e intelept, asa cum pot fi si altii.

Prin urmare, orice trasatura ar fi Q, o poate avea si altcineva decat persoana de care te-ai indragostit. La fel si cu W, E, R, T si Y. La fel si cu combinatia lor. Deci daca iubirea e un sentiment care apare fiindca o persoana are o combinatie de trasaturi, de ce nu ar aparea si atunci cand o alta persoana are aceeasi combinatie de trasaturi?

Problema serioasa nu e ca de aici reiese ca oamenii se pot indragosti de mai multe persoane in acelasi timp. De aici reiese ca nimeni nu se poate indragosti cu adevarat de o singura persoana. Chiar daca iubesti un singur om, e intotdeauna posibil ca un altul cu aceleasi calitati sa te faca sa-l iubesti. Daca un nor de un anumit fel aduce ploaia, atunci orice nor de acelasi fel o sa aduca ploaia.

Iar problema asta nu se rezolva spunand ca iubirea nu e un sentiment. Daca e o atitudine pe care poti alege sa o ai fata de o persoana, un mod special de a te angaja fata de cineva, atunci e ceva pentru care se pot cere si da justificari. Poti spune de ce merita o anumita persoana sa o iubesti (cand iubirea e un sentiment, nu poti spune asta; spui doar ce te face sa iubesti pe cineva). Dar ce o sa spui? O persoana poate sa merite sa o iubesti fiindca are anumite calitati. QWERTY, sa zicem. Dar atunci si altcineva care ar avea calitatile alea ar merita iubirea ta.

Pe scurt, indiferent ca iubirea e un sentiment care poate fi doar explicat sau o atitudine care poate fi justificata, explicatia sau justificarea vor duce la anumite calitati ale persoanei iubite. Iar acele calitati nu sunt individuale. Totusi, spunem ca atunci cand iubim pe cineva, iubim chiar acea persoana. O iubim pe ea insasi si nu pe oricine ar semana destul de bine cu ea. In Island Blues a celor de la Koop, cand personajul spune “Now I’m looking for you / Or anyone like you”, nu mai credem ca e vorba de iubire, ci doar de un fel de nostalgie pe care o poate lasa in urma iubirea. Chiar daca aia doi s-ar intalni si ar fi impreuna, ar fi vorba de o noua iubire, nu de cea veche. Atunci cand “vreau sa fiu cu tine sau cu oricine altcineva ca tine” nu te iubesc. Chiar daca ar iubi cineva mai multi oameni deodata, pe fiecare l-ar iubi fiindca este omul care este, nu fiindca “seamana cu un anumit gen de om”.

Si mai pe scurt. Iubim persoane individuale, dar iubirea nu poate fi explicata sau justificata prin nimic individual, ci doar prin niste trasaturi, caracteristici sau calitati ale persoanei iubite care sunt universale. Platon credea ca daca descoperi ca ai iubit anumiti oameni fiindca erau frumosi, o sa ajungi, pana la urma, sa iubesti frumusetea. Nu zice nmeni ca nu poti iubi si adevarul, binele sau frumosul, dar e evident ca iubim si persoane. A spune ca doar ni se pare ca iubim un om, cand de fapt noi iubim valori universale nu suna prea grozav. Putem iubi oameni si ii putem iubi chiar pe ei insisi. Problemele apar doar cand vrem sa intelegem ce inseamna ca iubim un om.

Inca o data, deci. Cum e posibil sa iubim o persoana pentru ca e ea insasi si nimeni altcineva, desi orice am spune despre persoana iubita, atunci cand raspundem la intrebarea “De ce o (il) iubesti?”, ar putea fi adevarat si despre o alta persoana, pe care nu o iubim?