şi mai aproape de adevăr ar fi să tac vorbind mai cifrat moartea asta minunată pe care o numesc viaţă. se presupune că aş putea să stau cu mâna ruptă la masă ciucurii argintii de argint curg ca un zâmbet acru e râşniţa de cafea moare încet peste noi bucata de carne de sânge care nu mă place o atingere un fel de cupă a sunetului închegare creşte cu tulpini de aer planta casei viselor ce încep.

şi mai aproape dau în lacrimă se cutremură psalmii cei mulţi cei frumoşi se privesc repede se aud uşile la metrou închizându-se se aud uşile de la închizându-se ca un metrou prin bulina tunelului dorm facerile imaginaţiei subterane tu taci şi te uiţi o clipă în tavan nu poate să-ţi spună nimeni adevărul e o artă în care trebuie să mori pentru a putea trăi lăcusta verde a cuvântului profetic DUH.