Daca v-ati gandit ca toata povestea lui Gramo cu retetele (poveste care a fost, de altfel, imitata, constient sau nu, pana la refuz pe wordpress 🙂 ) nu are de fapt legatura cu mancarea, ci cu un fel de a face arta, ati fost inspirati 🙂

Gramo considera ca productiile realizate cu constiinta ca “rezultatul tre’ sa fie cultura” sunt cel putin suspecte; apreciaza, in schimb, chestiile facute fara pretentii; asa, fara pretentii, unele pot fi supertari; poate nu chestiile lui Gramo, dar nu conteaza (in timpul asta snobii se incolacesc in jurul unor strofocari innecacioase 🙂 )

nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar cred ca lucrurile cu adevarat misto nu sunt neaparat alea pe care le vantura in sus si in jos “elitele intelectuale” din ro; nici alea pentru care se dau milioane chinuite la licitatiile de arta; si nici alea despre care se oracaie prin ziare 🙂

ceea ce nu inseamna ca nu exista lucruri faine care sa ii entuziasmeze si pe snobi 🙂 la disperarea cu care se entuziasmeaza snobii “intelectuali” de tot felul de chestii e chiar greu sa nu se nimereasca uneori printre obiectele exaltarii lor si niste chestii cu adevarat de valoare 🙂

sa revenim; retetele lui Gramo au fost un pretext pentru niste imagini si pentru niste povesti;

intamplarea face ca pornind de la povestile respective chiar iti poti face de mancare; dar nu asta e important; Gramo e suficient de aberant incat sa construiasca pe baza retetelor alora si a materialelor unor prieteni un manifest cultural 🙂

si!? in ce consta manifestul? well, totul incepe sa prinda contur; sa mai asteptam cateva zile,…