Și înainte să mai spună Pantelie ceva, doamna Nuți zise: “Matale ești cam obsedat, nu?”

Pantelie începu să protesteze. Înainte să ridice o pancartă, doamna Nuți continuă: “Așa era și soțul meu. Mă bătea la cap cu tot felul de prostii. Ca să îi fac pe plac, am început să îi trimit semese-uri că fac și dreg, doar ca să îi fac pe plac. Nu făceam nimic, muream de somn. Adormeam cu capul pe tejghea, îi scriam că m-am mai cordit cu un client, mai dormeam,… Nu ținea neapărat să vadă, era suficient să își închipuie,… Zicea că mintea e mai importantă decât ochii. Mă rog, prostii,…”.

Pantelie nu era atent, îi venea greu să se concentreze. Îi spuse doamnei Nuți că el era doar curios și plecă în grabă.

Se trezi deodată în mijlocul unui câmp de luptă. Pe lângă urechi îi șuierau săgețile. Apoi, deodată, nimic. Încă era conștient, dar nu vedea nimic. Își spuse că mintea e mai importantă decât ochii și începu să se gândească. Murise pe câmpul de luptă și toată viața lui fusese un vis?

Întrebarea i se păru stupidă. Se întinse pe iarbă, la marginea parcului, chit că nu putea să vadă ce face și ce e în jurul lui. Apoi totul începu să se estompeze.