Am citit ce spun alții, puteți citi și voi (Google is your friend). Sunt 4 cazuri:
1) Părinți bogați, care le-ar putea angaja profesori copiilor acasă. Ăsta era sistemul pe vremuri. Pentru ăștia, banii dați de stat pentru educația copiilor nu înseamnă nimic. Bineînțeles, ar fi de acord cu niște teste naționale pe care să le dea și copiii lor, școliți acasă, din când în când. Despre cum ar trebui să arate testele astea putem vorbi altă dată.
2) Părinți săraci, care ar prefera să îi țină acasă pe copii și să îi pună la muncă și să le bea banii pentru educație. Orice reglementare a unui sistem de homeschooling ar trebui să ne garanteze că ăștia nu își vor ține copiii acasă, ci îi vor da la școală. E greu, dar nu imposibil.
3) Părinți care nu sunt mulțumiți de ceea ce li se bagă în cap copiilor la școală și vor ei să le bage în cap alte chestii copiilor. Totuși, școlile publice și private din ro nu îi îndocrinează pe copii. Dacă vrei mai mult decât ce se învață la școală pentru copilul tău, poți să faci mai mult, fără să îl retragi de la școală. Dacă vrei să îl îndoctrinezi religios, poți încerca asta, dar ai obligația să îi asiguri o educație științifică de bază. Dar nu contează motivația părinților aici. Nu le putem îngrădi acestor părinți libertatea de a-și educa acasă copilul, apelând la profesori particulari (dacă își permit), școli umbrelă ș.a.m.d. Soluția par să fie tot testele naționale anuale (dacă avem bani pentru ele), cu reglementări de genul “dacă pică testul, anul următor merge la școală (publică sau privată) și abia după aceea mai încerci să îi faci școală acasă”.
4) Părinți care stau la dracu’ în praznic. Nu e clar câți sunt, dar școlile publice și private ar putea să aibă pentru ei programe de învățământ la distanță, cu testări semestriale sau anuale etc.
Pe scurt, nu are sens să le interzici părinților care au mijloace să își educe acasă copiii, apelând la profesori calificați, să facă asta. E drept că majoritatea părinților nu au bani pentru așa ceva. Apelul la specialiști nu poate fi opțional (după clasele I-IV, cel puțin). Pentru toți cei care nu își pot educa acasă copiii în bune condiții trebuie să existe alternative. Ca și în alte cazuri, soluția nu e să interzici, ci să permiți și să reglementezi. E ok ca reglementările să fie mai drastice, atâta timp cât nu sunt nerezonabile. Dreptul la educație nu este dreptul de a-ți educa propriul copil fix așa cum te taie capul. Unii părinți care și-ar dori să își țină copiii acasă (cazul 2), mai ales), nu vor putea. Dar își pot da copiii la școală, așa că nu e nici o problemă.
Nu e prea important ce fac ăia din America. În Europa, homeschooling-ul are o tradiție mult mai lungă, doar că a fost sistemul de educație folosit de familiile aristocrate (și apoi de parveniți). Însăr asta e realitatea și acum. Dacă vrei cu adevărat să educi un copil acasă, te va costa mai mult decât să îl înscrii într-o școală privată. Probabil va primi o educație mai bună, se va socializa tot cu copii privilegiați, în condiții speciale ș.a.m.d. (Dar nu poți împiedica segregarea societații după criterii economice prin limitarea libertăților cetățenilor.)
Și mai pe scurt, e bine să distingem între educația la distanță (potrivită pentru cazurile 4 și 3) și educația acasă (homeschooling-ul propriu-zis, care merge în cazul 1). Pentru fiecare e nevoie de un sistem bun de teste naționale și de reglementări diferite. S-ar putea ca homeschooling-ul să nu fie decât pentru bogați, dar e ok.