Dimineața, din când în când, iau o cafea de aici. Tanti care vinde a incercat de mai multe ori să îmi dea țeapă cu restul. Azi a reușit.

Cum a făcut? Simplu. Cafeaua e 3 lei. I-am dat 10 lei, i-a luat în spatele tejghelei, unde avea tot felul de bancnote, după care mi-a dat două hârtii de un leu ca rest și s-a grăbit să-mi arate o hârtie de 5 lei pe care, cică, i-aș fi dat-o eu. Cu atâta tupeu încât am ajuns să mă îndoiesc și eu, așa că n-am mai insistat. Îmi era jenă, pur și simplu.

După ce am ieșit cu cafeaua mi-am dat seama că nu aveam cum să-i fi dat 5 lei. Nu aveam decât hârtii de zece lei în buzunar, banii erau scoși de la bancomat, iar de la bancomat (de la ING, cel puțin) nu ai cum să primești 5 lei. Iar apoi mi-am amintit clar hârtia de 10 lei pe care i-am dat-o.

Culmea e, după cum spuneam, că tanti mai încercase să îmi facă aceeași figură și înainte – să-mi dea restul de la 10 lei ca și când i-aș fi dat 5 lei, dar a renunțat când i-am spus că i-am dat 10 lei. Acum s-a perfecționat cu arătatul hârtiei de 5 lei. Nu-mi închipui că sunt prima persoană pe care încearcă să o păcălească.

Ăsta e doar un caz. Ce am învățat din el este că nu trebuie să las banii din mână până nu văd restul sau până nu recunoaște și persoana care vinde că i-am dat atât cât i-am dat. Când dai o sută și ți se spune că ai dat 50 e destul de nașpa (am pățit și asta). Și o să încerc să evit magazinele în care persoana care vinde încearcă de mai multe ori să-ți dea țeapă, chiar dacă uneori e incomod să merg la alt magazin.

Mai e o problemă, ceva mai generală. Majoritatea vânzătorilor de acum habar n-au să își facă meseria cum trebuie. Că încearcă să te țepuiască la rest (sau că nu știu să socotească) e doar o fază. Dar nu știu să vorbească despre mărfuri, nu știu ce marfă au în magazin, deși așa-zisul lor ”supermarket” e o dugheană mică și împuțită, nu știu să își așeze marfa, nu știu să vorbească cu clienții și așa mai departe.

Oamenii își închipuie că oricine are poate să fie vânzător, iar asta e o prostie. E o meserie care se învață. Pe vremuri făceai ucenicie ca să vinzi într-un magazin. Învățai după ureche, dar învățai de la cineva care se pricepea la ce face. După aia, până în ’89, ca să ajungi vânzător făceai un liceu economic, unde învățai merceologie, psihologia vânzării mărfurilor, niște noțiuni de economie, evidența mărfurilor, finanțe, contabilitate, plus că făceai practică în diferite magazine.

Acum fiecare buticar se crede vânzător. Fiecare puștan care lucrează într-un magazin de electronice se crede vânzător, deși habar n-are cum să interacționeze civilizat cu altă ființă omenească. Despre politețe nici n-are sens să vorbim.

Și atunci, normal că preferi să îți iei cafea sau sandvișuri de la aparate, electronice și haine de pe net (deși trebuie să ai de a face uneori cu tot felul de curieri care nu-și cunosc meseria, dar poate vorbim altă dată despre ăștia) și restul chestiilor de la supermarket, unde doar plătești la casă.

Dar dacă meseria asta de vânzător o să dispară, nu va fi de vină doar ”tehnologia”. O să dispară și fiindcă au rămas prea puțini oameni care știu să o facă.