” – Știu că v-ar putea deranja, stimate domn, dar asta este principala bogăție a patriei noastre. Alta mai mare nu avem și nici nu vom avea vreodată.
– Căcatul, dragă doamnă!?

– Da, domnule, căcatul.
– Dar căcatul nu valorează nimic.

– Vă înșelați, domnule.
– Vreți să spuneți că l-am putea utiliza în agricultură? Dar nici măcar acolo…

– Nu domnule, nu ați înțeles, eu nu vorbesc despre produs, ci despre actul în sine.
– Vorbiți cumva, doamnă, despre actul de a te căca?

– Da, domnule. Acesta este tezaurul nostru național. Asta știm noi să facem cel mai bine, să ne căcăm. Ne căcăm pe ea de politică, ne căcăm pe ea de sărăcie, ne căcăm pe cultură, pe valori și pe Dumnezeu. Indiferent ce meserie am avea, ne căcăm pe ea. Ne căcăm pe orice ideal, pe vii și pe morți, ne căcăm pe dușmani, dar și pe prieteni, pe țărani și pe intelectuali, pe polițiști și pe preoți. Iar la sfârșit, ne căcăm pe noi.
– Dar nu înțeleg, doamnă, la ce ar folosi asta? Și de fapt, de ce atâta vulgaritate?

– Stimate domn, dumneavoastră iubiți acest popor?
– Ce pot să spun, doamnă? E poporul meu. Țin la el.

– Dar dacă iubiți poporul, adică vulgul, trebuie să acceptați și vulgaritatea. Un om care nu este vulgar deja a ridicat o barieră între sine și propriul său popor.
– Stimată doamnă, acesta e doar un joc de cuvinte. O cimilitură, dacă preferați o vorbă din popor. Nu m-ați lămurit, totuși, cu ceea ce spuneți.

– Dar e simplu, domnule. Valoarea economică pălește în fața fericirii. Iar pe noi asta ne face fericiți – să ne căcăm pe orice putem.
– Nu știu ce să zic, doamnă. Nu vi se pare că sunteți prea aspră cu poporul român?

– Vai, domnule, cum puteți spune asta? Abia v-am arătat că acesta e spiritul nostru național în formă pură. Dacă esența națională constă în acest act, de ce mi l-aș refuza mie însămi? Nu sunt și eu o fiică a acestei națiuni? Nu îmi merit și eu mica mea porție de fericire, ca orice conațional?
– Vreți să spuneți că vă căcati pe acest popor tocmai fiindcă…

– Da, domnule, vreau să pot face și eu ceea ce face orice român, fie în public, fie în forul său interior, dacă nu prin vorbe, atunci prin fapte. Vreau să mă cac și eu pe acest popor.
– Bine, fă, am înțeles.”