Au murit 30 de oameni și mai sunt destui în stare gravă. Rudele și prietenii lor au toate motivele să plângă și să vorbească despre ce s-a întâmplat. Cei care se mobilizează să ajute în vreun fel au și ei ceva de vorbit. Dar dacă nu ești în aceste categorii, faci zgomot. Bruiaj.

Nu contează că și-au făcut griji ai tăi, deși tu nu erai acolo. Sau că ai fost și tu odată la viața ta în Colectiv. Sau că prietena ta de acum 7 ani, cu care n-ai mai vorbit de când v-ați despărțit, era acolo. Sau că ai și tu o părere despre ce s-a întâmplat, fiindcă te-ai uitat la știri. Sau fiindcă nu-ți place metalul. Asta nu-ți dă motive să te bagi în vorbă.

De la jurnaliști nu se mai așteaptă deja nimeni să dea dovadă de bun-simț. Și nici de la politicieni. Dar n-am înțeles de ce atâția oameni normali la cap au simțit nevoia să comenteze, să interpreteze lucrurile în fel și chip, să se dea moraliști și știutori în public. Doar fiindcă avem acces la net și se poate?

Ar fi făcut asta dacă se aflau în cameră cu rudele celor care au murit? (Să sperăm că) nu. Netul e o cameră mai mare.

Măcar cei care erau să piardă sau chiar au pierdut pe cineva apropiat ar putea înțelege asta. Într-o asemenea situație, nu ai nevoie de zarvă, de comentarii interminabile. Nici măcar pozele cu lumânări în formă de inimioare pe care le aruncă tot felul de necunoscuți online drept reacție la vestea că tu ți-ai pierdut copilul nu îți fac bine (prin contrast, o lumânare reală e decentă, nu face zgomot).

Sigur, ne-a afectat ce s-a întâmplat. Dar asta nu e o scuză pentru a acoperi cu zgomote suferința reală a celor direct loviți de tragedie. O să avem timp să exprimăm ce simțim și ce credem mai târziu. Acum suntem în doliu, iar doliul se ține în liniște, dacă vrei să fii un om decent.