Monthly Archives: November 2015
Prune
Câinii latră, ursul trece
Revendicări
N-am putut să ieșim, fiindcă avem mai multe probleme pe cap, dar dacă am fi ieșit am fi cerut:
Dupa Colectiv
Ce se intampla acum, dupa tragedia din Colectiv? Tot felul de oameni spera ca se va intampla ce isi doresc ei. Poate ca domnul Oprea spera ca lumea a uitat de dansul. Altii spera ca se va interzice Halloween-ul, de parca statul ar putea sa dea legi cu privire la asa ceva. Altii spera ca societatea se va mobiliza impotriva coruptiei. Altii spera ca bisericile nu vor mai primi niciodata bani publici. Noi speram ca oamenii vor fi mai atenti unii la altii si la reguli.
Dar nu ne amagim ca asta se va intampla asa usor. Multe dintre lucrurile pe care voiam sa le spunem in ultimele zile apar intr-un text scris de Iulian Enache aici. Ceea ce nu inseamna ca vedem exact la fel ca el.
Doliu și zgomot
Au murit 30 de oameni și mai sunt destui în stare gravă. Rudele și prietenii lor au toate motivele să plângă și să vorbească despre ce s-a întâmplat. Cei care se mobilizează să ajute în vreun fel au și ei ceva de vorbit. Dar dacă nu ești în aceste categorii, faci zgomot. Bruiaj.
Nu contează că și-au făcut griji ai tăi, deși tu nu erai acolo. Sau că ai fost și tu odată la viața ta în Colectiv. Sau că prietena ta de acum 7 ani, cu care n-ai mai vorbit de când v-ați despărțit, era acolo. Sau că ai și tu o părere despre ce s-a întâmplat, fiindcă te-ai uitat la știri. Sau fiindcă nu-ți place metalul. Asta nu-ți dă motive să te bagi în vorbă.
De la jurnaliști nu se mai așteaptă deja nimeni să dea dovadă de bun-simț. Și nici de la politicieni. Dar n-am înțeles de ce atâția oameni normali la cap au simțit nevoia să comenteze, să interpreteze lucrurile în fel și chip, să se dea moraliști și știutori în public. Doar fiindcă avem acces la net și se poate?
Ar fi făcut asta dacă se aflau în cameră cu rudele celor care au murit? (Să sperăm că) nu. Netul e o cameră mai mare.
Măcar cei care erau să piardă sau chiar au pierdut pe cineva apropiat ar putea înțelege asta. Într-o asemenea situație, nu ai nevoie de zarvă, de comentarii interminabile. Nici măcar pozele cu lumânări în formă de inimioare pe care le aruncă tot felul de necunoscuți online drept reacție la vestea că tu ți-ai pierdut copilul nu îți fac bine (prin contrast, o lumânare reală e decentă, nu face zgomot).
Sigur, ne-a afectat ce s-a întâmplat. Dar asta nu e o scuză pentru a acoperi cu zgomote suferința reală a celor direct loviți de tragedie. O să avem timp să exprimăm ce simțim și ce credem mai târziu. Acum suntem în doliu, iar doliul se ține în liniște, dacă vrei să fii un om decent.