De ce? Fiindcă lumea e plină de jigodii. Vecini jegoși obișnuiți să se poarte ca niște hiene comuniste, de pildă. Ai zice că sunt niște boșorogi ramoliți, dacă nu i-ar apuca bocănitul la 7 dimineața. Sau dacă nu și-ar parca mașina în asa fel încât să nu mai poți ieși din curte. Sau dacă n-ar închide apa pe toată scara fiindcă nu li se scurge rahatul din veceu așa cum vor ei.
Sau zombies care se izbesc de tine pe stradă. Șoferi retarzi care se cred singuri pe șosea. Mucoși care urlă. Funcționari agresivi și acri. Sunt nenumărați oameni gata să îți strice ziua din reflex. Nu fiindcă ar avea ceva de câștigat, ci fiindcă n-au ce pierde. Iar justiția divină nu se vede nicăieri.
E greu să fii bun creștin, fiindcă ar trebui să nu urăști nici o jigodie. Ar trebui să îți fie milă de toți idioții egoiști, să îi compătimești și să încerci să îi ajuți sa fie mai ok. Fără să te gândești că ar merita să fie zdrobiți ca niște viermi, rași de pe fața pământul sau măcar înecați în flegme.
România e plină de jigodii din astea. De animale cărora nu le pasă de nimeni. Ar putea veni și sfârșitul lumii, atâta timp cât nu-i afectează pe ei, o să îi doară fix în cur. Ăștia n-au fost niciodată oameni. Dar dacă ești un bun creștin, trebuie să te uiți dincolo de toată mizeria din sufletul lor și să îi vezi ca pe niște frați. N-ai voie să îi urăști, și nici măcar să îi ignori.
E greu, cum spuneam. Cel mai ciudat, totuși, e că nu e imposibil.