Am întors capul si am văzut un cal, o cabalinã fornăitoare, iar pe cal stătea Ștefan cel Mare. Capul lui și pletele-i blonde erau ca spicul copt și ochii lui ca flacăra centralei de apartament, picioarele lui, asemenea butucilor de vie împlântați în ciment, iar glasul lui, ca un vuiet de ape multe […].

Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui, mort de beat. El a coborât înaintea mea și atunci eu am vrut să-l imortalizez cu tunul meu digital, un Rebel 300D, dar el și-a pus dreapta peste mine, spunându-mi: „Nu te teme! […] Eu am cheile jeepului și ale locuinței Măriei Sale, Femeia Virtuală Perfectă (F.V.P.), parolele serverului și ale tuturor userilor Marelui Joc Virtual Rareșoaia.“

Atunci, și-a smuls picioarele scurte din betonul comunist și, văzând că ezit, m-a aruncat în spate, cu fața înainte. Am avut timp numai să trimit un SMS gol haremului meu din lista de Messenger […].

(Dorin Cozan, Apocalipsa după Vaslui, Humanitas, 2009)