Vasile făcuse pe el. Fiindcă băuse. Ieșit din cârciumă la aer răcoros, începuse să se mai trezească și să realizeze situația. Se băgă într-un gang mai ferit și reuși să își scoată de pe el izmenele murdare de rahat. Când să le arunce într-un colț, un om care stătea acolo dădu să iasă prin gang.

Vasile ieși pe stradă. Pe stradă era plin de lume. Izmenele miroseau, omul care ieșise după el din gang striga ceva în urma lui. Oamenii comentau și arătau cu degetul înspre izmene. Până să ajungă la un coș de gunoi, lumea era strânsă în jurul lui.

În acel moment, mintea încețoșată de alcool a lui Vasile produse o idee extraordinară. Iar el apucă izmenele de un crac și începu să le fâlfâie deasupra capului, ca pe un drapel, strigând cât îl ținea gura: “Libertate, libertate!”. În acest timp, din izmenele devenite drapel săreau picățele de rahat pe toți cei din jur.

Sfârșit.

P. S. Nu ne-am gândit la nimic politic când ne-a venit ideea pentru povestea asta. Dar dacă vreți neapărat o interpretare politică, probabil vă puteți gândi la marșul antenelor.