Fiind vorba despre o persoana pe care am votat-o si a carei aparitie in blogosfera am anuntat-o public, ne permitem sa-i dedicam un post. Adevarul o citeaza spunand despre propunerea legalizarii parteneriatelor civile intre persoane de acelasi sex:

Este inoportună şi va rămâne aşa cel puţin pe termen mediu. Nu aş vota o astfel de iniţiativă. Nici eu nu sunt pregătită să văd legalizarea acestor uniuni, oricât de liberală ar putea părea o astfel de lege. Cred că nu trebuie nici măcar pusă în dezbatere publică […]

Speram ca e vorba despre o prostie a ziaristilor de la Adevarul, care i-au denaturat spusele. De ce? Fiindca gandirea liberala suna, de fapt, cam asa (daca nu aveti rabdare, puteti trece peste citat):

Ciudat este faptul ca oamenii admit valabilitatea argumentelor in favoarea dezbaterii libere, obiectand insa impotriva “ducerii lor pana la extrem”; ei nu vad ca daca temeiurile oferite nu sunt bune in cazul extrem, atunci nu sunt bune in nici un caz. Si tot ciudat este ca ei sa-si inchipuie ca nu-si atribuie infailibilitatea atunci cand recunosc necesitatea existentei dezbaterii libere in orice chestiune care ar putea fi indoielnica, desi cred ca anumite principii sau doctrine trebuie sa fie mai presus de orice discutie pentru ca sunt incontestabile, adica pentru ca sunt ei siguri ca ele sunt incontestabile. A considera o afirmatie incontestabila, cata vreme exista cineva care ar contesta-o daca i s-ar permite, dar nu i se permite, inseamna a presupune ca noi insine, impreuna cu cei ce sunt de acord cu noi, suntem judecatorii care decid ce este incontestabil, niste judecatori care nici macar nu asculta cealalta parte.

In epoca noastra – despre care s-a spus ca “ii lipseste credinta, dar scepticismul o inspaimanta (de catre Thomas Carlyle) -, o epoca in care siguranta oamenilor se leaga nu atat de faptul ca opiniile lor sunt adevarate, cat de faptul ca fara ele ei n-ar sti sa se descurce, pretentia ca o opinie sa fie aparata de orice atacuri publice se intemeiaza nu atat pe adevarul ei, cat pe importanta pe care o are pentru societate. […] Acest mod de a gandi face din justificarea ingradirilor puse asupra dezbaterii nu o chestiune privind adevarul opiniilor, ci o chestiune privind utilitatea acestora, leganandu-se astfel cu speranta ca ar fi scapat de raspunderea pe care o implica pretentia de a fi un judecator infailibil al tuturor opiniilor. Cei care, prin aceasta, ajung sa se simta multumiti, nu observa ca pretentia infailibilitatii nu face altceva decat sa dispara intr-un punct pentru a reapare in altul. Utilitatea unei opinii este ea insasi o chestiune de opinie: contestabila, discutabila si necesitand dezbatere in aceeasi masura ca si opinia insasi. (John Stuart Mill, Despre libertate, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, pp. 31-33)

De fapt, putem lasa la o parte gandirea liberala. A sustine, ca om politic, ca o anumita idee nu trebuie sa fie dezbatuta public (fiindca e inutila sau din orice alt motiv) e o sinucidere politica, in orice tara civilizata.