Si nu spunem asta ca sa va convingem sa vedeti filmul. Daca nu va intereseaza genul horror, chiar nu aveti de ce sa-l vedeti. Si chiar daca va uitati uneori la filme horror, asta nu inseamna ca o sa va placa Srpski Film. De fapt, probabil ca nimeni dintre cei care au vazut filmul nu ar spune ca i-a placut.

Ganditi-va, de pilda, la Salò, al lui Passolini. Sau la Eraserhead, al lui Lynch. Sau la Ichi the Killer si Visitor Q (filmele lui Takashi Miike). Nu sunt filme despre care sa spui ca ti-au placut. Iar daca n-ati vazut nici unul dintre filmele astea, puteti incerca urmatorul test.

Uitati-va la prima scena din Suicide Circle (e pe YouTube, aici). Iar acum ganditi-va ca diferenta dintre ce numesc tabloidele romanesti “imagini socante” si scena din Suicide Circle e cam la fel de mare ca diferenta dintre scena din Suicide Circle si scenele socante din Srpski Film.

Da, pe bune. Pe de alta parte, daca tot ce vreti e sa vedeti un film socant, mai bine va uitati la Cannibal Holocaust. E un film prost, dar nu e atat de disturbing ca Srpski Film.

Iar Srpski Film nu e disturbing doar fiindca are scene socante. Efectul vizual al unor scene socante poate fi indulcit, atunci cand filmul in care apar n-are o poveste puternica, sau e extrem de weird, sau poate fi vazut ca o comedie neagra. Daca filmul contine o poveste, iar povestea e cutremurator de trista, lucrurile ies altfel.

Pana la urma, mai important nu e ca Srpski Film depaseste limite legate de ce consideram in prezent ca e acceptabil sa fie infatisat intr-un film, ci ca Srpski Film forteaza limitele dramatismului.

Iar daca ii credem pe cuvant pe realizatori, in film e vorba, de fapt, despre o chestie ceva mai profunda. Rorty scrie undeva ca “cel mai rau lucru pe care-l poti face unei persoane nu e sa o faci sa geama in agonie, ci sa folosesti acea agonie astfel incat, chiar cand agonia s-a terminat, aceasta persoana sa nu se poata reconstitui pe sine. Ideea este sa o aduci in starea de a face sau a spune lucruri – si, daca e posibil, de a crede si a dori lucruri, de a produce ganduri – cu care, mai tarziu, nu se va putea impaca pentru faptul de a le fi facut sau de a le fi gandit.” (Richard, Rorty, Contingenta, ironie si solidaritate, Ed. All, Bucuresti, 1998, pp. 279-280) Srpski Film vrea sa ne spuna ca exista oameni care pot sa faca asa ceva nu doar unui individ, ci si unui popor intreg.

Dar pentru a intelege mesajul nu e nevoie sa vedeti filmul.

Nu intentionam sa respingem metoda, in sine, de a le pune oamenilor ceva socant (sau considerat socant) in fata ochilor, pentru a-i determina sa se gandeasca la anumite lucruri. La cu totul alta scala, s-ar putea spune ca am folosit-o si noi. Dar atunci cand socul depaseste orice asteptare, gandirea nu e pusa in miscare, ci blocata.