Era un baiat, Florin. S-a dus la Alimentara sa-si cumpere o sticla de florio. Zice vanzatorul:

“Esti prea mic!”

Iar Florin:
“Pai nu, nene, ca nu-i pentru mine. M-a trimis tata sa cumpar.”

La care vanzatorul:
“Ma, tu esti prost? Io sunt tac’tu!”

Ceea ce era adevarat. Vanzatorul era tatal lui. Dar Florin nu se lasa asa usor:
“Nene, nu-i frumos sa folosesti informatii personale despre clienti! Clientul e client, nu conteaza ce stii matale despre el!”

Taica-sau ii raspunse:
“Bine, ma, da’ florio tot nu-ti dau, fiindca esti minor.”

Florin:
“Pai cum, taticule, ai uitat ca suntem pe vremea comunistilor si inca nu exista nici o lege care sa interzica vanzarea de alcool la minori?”

Daca vreo cititoare sau vreun cititor are nedumeriri legate de aceasta replica, trebuie sa stie ca Florin si cu tatal lui au facut o calatorie in timp in vara anului 1987, folosind o naveta spatiala sovietica pusa la dispozitia publicului pentru astfel de zboruri de agrement. Totul, bineinteles, cu acordul KGB-ului, care credea ca e vorba despre o farsa menita sa aduca mai multi bani la bugetul statului. Doar ca nu era o farsa.

Tatal lui Florin zise:
“Si ce? Nu-ti dau si gata!”

Atunci Florin ii spuse:
“Tovarasu’ vanzator, daca nu-mi dai produsul, eu te reclam. Te reclam si or sa te dea afara, sa stii!”

Asta se putea intampla. E drept, tatal lui Florin n-ar fi ramas somer, dar poate l-ar fi trimis sa lucreze in Bragadiru, la balastiera, si atunci n-ar mai fi avut cum sa-si vada prea des familia si cum sa se ocupe de educatia fiului lui.

“Pai, ce, eu stiu sa conduc wola?” – se gandi tatal lui Florin, ingrijorat.

In noaptea aceea Florin bau florio impreuna cu alti colegi de liceu, apoi intra in coma alcoolica si muri. Tatal lui se sinucise in ziua urmatoare, consumand o cantitate uriasa de salam stricat si un pachet de otrava pentru soareci.