[celelalte parti ale povestirii asteia sunt aici: 1, 2, 3, 4, 5]

“Stimate domn,” – spuse Cornelia, foindu-se de pe un picior pe altul – “eu sunt o persoana educata. Nu-mi inchipui ca undeva deasupra stratosferei se afla un tribunal.”.

“Si atunci de ce spuneati ca Dumnezeu il va pedepsi pe seful dumneavoastra?”, intreba Macarie.

“Aaaa,… e doar un fel de a vorbi. Stiti, asa cum spun oamenii ‘Doamne ajuta!’ in anumite situatii.”, raspunse Cornelia, mutandu-si din nou greutatea de pe un picior pe celalalt.

Macarie nu se putu abtine sa nu-si exprime dezamagirea. Nu spuse nici un cuvant, bineinteles, dar expresia fetei sale spunea destule.

“Imi pare rau,” – spuse Cornelia – “probabil ati fi vrut sa discutati despre un asemenea subiect. Dar eu nu ma pricep.”.

“Sa discutam atunci despre stampila!”, sugera Macarie.

In paranteza fie spus, Macarie era un consumator avid de pornografie. Si totusi, nu consuma imagini si sunete, ci idei. Atunci cand vedea, de pilda, o doamna intre doua varste, un pic plinuta, filmata in timp ce umbla dezbracata printre masini, intr-o intersectie aglomerata, prefacandu-se ca sterge parbrize, vulnerabila, expusa tuturor afronturilor posibile (si chiar mai mult), nu se putea abtine sa nu gaseasca in situatia respectiva ceva erotic.

Dar descrierea situatiei, fara imagini si sunete, ar fi fost pentru el la fel de buna. Am putea banui, prin urmare, ca interesul sau pentru situatia Corneliei nu tinea, pana la urma doar de o curiozitate pur teoretica.

“Discutam, daca doriti.”, raspunse Cornelia. “Dar n-ati vrea totusi sa vorbim intr-un cadru mai relaxat? Stiti, eu sunt la serviciu. Probabil si dumneavoastra mai aveti o treaba de rezolvat. Va propun sa ne intalnim maine dupa-amiaza la cofetaria de peste drum!”.

“Excelent!” – raspunse Macarie. “La ora 5 v-ar conveni?”

Cornelia incuviinta gratios.

“Atunci asa ramane!” – intari Macarie.

Restul zile se desfasura fara nici un fel de incidente speciale.

[va urma, doar ca nu se stie cand 🙂 ]