A fost odata o poveste. Incepuse s-o spuna un nene batran unui baiat din Crangasi, dar ala s-a ratoit la el: “Ce-ai, bre, vrei sa te calc pe cap?!”. Era o poveste frumoasa si era sa ramana nespusa.

Dar intr-o zi nenea cel batran s-a dus intr-un parc. Cismigiu, gen, dar s-ar putea sa fi fost altul. Cumparase un covrig. Nu pentru el, normal (i-ar fi intrat cojile intre proteza si gingie si ar fi fost nashpa). Pentru porumbei.

Si tocmai trecea pe acolo un baietel. Il trimisesera parintii dupa sifoane. Asta fiindca parintii lui ramasesera in trecut, pe vremea comunistilor, si nu stiau ca nimeni nu mai bea sifon. Iar baietelului ii era jena sa le spuna, asa ca lua apa minerala de la supermarket si o turna in sticla de plastic cu cap de sifon si zicea ca a cumparat sifoane. Ma rog, de-ale lor…

Baietelul a venit sa se uite la porumbei, iar batranul a inceput sa-i spuna povestea. Doar ca in mijlocul povestii baiatul si-a adus aminte ca trebuie sa mearga sa cumpere apa minerala.

“Nu-i nimic, iti spun restul povestii cand te intorci”, zise batranul.

Doar ca baietelul nu s-a mai intors. L-a lovit metroul usor. Un adidas era langa sina, iar altul era la zece metri mai incolo. Se stransese lumea si asa mai departe.

A trecut prin parc alt baietel, care semana cu primul, asa ca batranul i-a spus sfarsitul povestii, fiindca l-a confundat. Dar al doilea baietel n-a inteles nimic.

Si asa a fost spusa povestea noastra.