[am ramas un pic in urma cu comentariul la IV, promit sa recuperez!]

V

De aici rezulta ca trebuie sa admitem o diferenta specifica intre placeri. Caci, dupa parerea noastra, lucrurile specific diferite nu pot fi perfectionate decat de lucruri la randul lor specific diferite. (Asta se vede, de altfel, si in cazul produselor naturii, ca si in cel al produselor artei, cum sunt, pe de o parte, animalele si plantele, pe de alta o pictura, o statuie, o casa sau un obiect). Credem, de asemenea, ca activitatile specific diferite sunt perfectionate de lucruri specific diferite. Or, activitatile intelectuale difera specific de activitatile sensibile, dupa cum difera specific intre ele si diversele lor forme; deci si placerile ce le duc la desavarsire difera specific intre ele.

Acest lucru reiese clar si din faptul ca fiecare placere este indisolubil legata de activitatea pe care o perfectioneaza. Caci fiecare activitate este sporita de placerea care-i este proprie. In orice domeniu, cei care dau dovada de mai multa patrundere si precizie sunt cei carora le place geometria si devin mai buni geometri si inteleg mai bine orice aspect al ei, la fel si cei pasionati de muzica, arhitectura sau orice alta arta, fiecare distingandu-se in propria-i activitate tocmai pentru ca gaseste in ea placere. Placerile sporesc asadar activitatile pe care le insotesc, iar ceea ce sporeste un lucru trebuie sa-i fie inrudit. Dar lucrurile inrudite cu lucruri specific diferite trebuie sa fie, la randul lor, diferite specific.

Si mai clar inca reiese aceasta din faptul ca, pentru o activitate in curs, placerile provenite din alta activitate constituie un impediment. Astfel, amatorii de flaut sunt incapabili sa-si concentreze atentia asupra unei discutii filosofice daca aud pe cineva cantand la flaut, pentru ca in sunetul flautului gasesc mai multa placere decat in activitatea lor prezenta. Consecinta este ca placerea de a asculta flautul anuleaza activitatea legata de discutia filosofica. Acelasi lucru se intampla ori de cate ori cineva isi desfasoara activitatea in doua domenii simultan: activitatea mai placuta o inlatura pe cealalta, si asta cu atat mai mult cu cat e mai placuta, mergand pana la excluderea completa a celeilalte. De aceea, cand ne pasioneaza o activitate, nu ne mai putem ocupa de nimic altceva; cand insa ceea ce facem ne ofera o prea slaba satisfactie, ne indreptam atentia spre altceva, cum fac cei care rontaie dulciuri la teatru, mai ales cand actorii joaca prost.

Cum insa placerile ce le sunt proprii dau mai multa precizie activitatilor, sporindu-le in acelasi timp durata si valoarea, pe cand placerile straine le pericliteaza, este evidenta distanta considerabila dintre ele. Placerile straine au asupra activitatilor in curs aproape acelasi efect ca si neplacerile proprii acestora din urma; caci neplacerile care-i sunt proprii distrug activitatea (de pilda, cand cuiva ii este greu si neplacut sa scrie sau sa socoteasca, nu scrie sau nu socoteste, pentru ca activitatea in cauza ii provoaca neplacere). Asadar, placerile si neplacerile ce le sunt proprii au un efect opus asupra activitatilor; si proprii sunt placerile si neplacerile generate de activitatea insasi. Cat despre placerile straine unei activitati, ele provoaca, dupa cum am spus, aproape acelasi efect ca si neplacerile proprii, pentru ca si ele o distrug, chiar daca nu in acelasi fel.

Dar pentru ca activitatile se deosebesc unele de altele prin caracterul lor bun sau rau din punct de vedere moral, si pentru ca exista activitati demne de dorit, altele care trebuie evitate, altele indiferente, la fel stau lucrurile si in cazul placerilor; caci fiecarei activitati ii corespunde o placere proprie. In consecinta, placerea proprie unei activitati virtuoase este morala, pe cand cea proprie unei activitati vicioase este imorala. De altfel, chiar si dorintele, daca vizeaza scopuri nobile sunt laudate, daca insa obiectul lor este dezonorant, sunt blamate. Dar placerile ce insotesc activitatile sunt mult mai strans inrudite cu ele decat dorintele; caci acestea din urma sunt separate de activitati atat cronologic, cat si prin natura lor, pe cand placerile sunt atat de strans legate si inseparabile de activitati, incat s-a putut pune intrebarea daca activitatea si placerea nu sunt unul si acelasi lucru. Nu pare, totusi, sa fie asa; cel putin, placerea nu se identifica cu gandirea, nici cu senzatia (ar fi absurd), dar faptul ca sunt inseparabile le face sa treaca, in ochii unora, drept identice.

Asadar, aceleasi diferente ce separa intre ele activitatile separa si placerile. Vazul, de pilda, este superior in puritate simtului tactil, auzul si mirosul sunt superioare gustului. In acelasi fel difera deci si placerile corespunzatoare, cele ale gandirii fiind superioare in puritate celor sensibile, deosebirile manifestandu-se si in interiorul fiecarei categorii.

Se admite, de asemenea, ca fiecare specie animala isi are placerea sa proprie, asa cum isi are si functia proprie, si anume placerea corespunzatoare activitatii sale. Acest lucru reiese clar din examinarea fiecarei specii in parte: una este placerea proprie calului, alta cea a cainelui, alta cea a omului. Cum spune Heraclit, “magarul prefera aurului paiul”; caci pentru un magar hrana sa este mai placuta decat aurul. Prin urmare, placerile unor fiinte de specii diferite sunt la randul lor specific diferite.

Ar parea deci normal ca placerile fiintelor de aceeasi specie sa fie aceleasi. Si totusi, diferentele dintre ele nu sunt neglijabile, cel putin la specia umana. Aceleasi lucruri care pe unii ii incanta ii supara pe altii si ceea ce pentru unii este neplacut sau odios, pentru altii este placut si demn de a fi iubit. La fel se intampla cand gustul este in cauza: nu aceleasi lucruri par dulci unui om care are febra si unuia sanatos. Tot astfel, nu acelasi lucru pare cald unui om anemic si unui om cu sanatate robusta si asa mai departe. In toate aceste cazuri, este recunoscut ca adevarat ceea ce pare astfel omului aflat intr-o stare normala. Or, daca acest criteriu este valabil, asa cum s-ar parea, si daca masura fiecarui lucru o constituie virtutea si omul virtuos in calitate de om virtuos, atunci si placeri veritabile vor fi cele care unui asemenea om ii apar ca atare si placute cu adevarat vor fi lucrurile in care el gaseste placere. Iar daca ceea ce lui ii repugna altuia i se pare placut, nu trebuie deloc sa ne surprinda: multe sunt deformarile si degradarile la care este supusa natura umana; asemenea lucruri nu sunt in realitate placute, ci par astfel doar celor aflati intr-o dispozitie anormala. In consecinta, placerile unanim recunoscute ca dezonorante nu trebuie sa fie numite placeri decat pentru oamenii corupti.

Dar dintre placerile considerate bune din punct de vedere moral, care este specia de placere sau placerea individuala despre care sa putem spune ca este specific umana? Nu rezulta insa cu claritate acest lucru si din examinarea activitatilor? Doar orice activitate este insotita de placere. Deci, fie ca activitatea omului perfect si fericit este una singura, fie ca sunt mai multe, placerile ce vor duce la desavarsirea acestei activitati sunt cele pe care le putem numi in adevaratul sens al cuvantului placeri proprii omului, celelalte nefiind placeri decat in sens secundar si derivat, ca si activitatile carora le corespund.