Un comentariu legat de stirea despre fata de 13 ani din Yemen

In varianta realizata ceva mai profesionist stirea apare aici. Pentru comparatie, stirea de pe CNN are surse mai putin apropiate de eveniment, da o serie de informatii eronate, exagereaza diferenta de varsta dintre fata si barbatul cu care era casatorita etc.

Despre variantele tabloide nu prea imi vine sa vorbesc. Acolo accentul cade pe tot ceea ce poate sa incite spiritele si sa inflameze. Se afirma direct ca fata a murit in timp ce facea sex, se insista pe descrierea organelor ei genitale s.a.m.d.

E vorba despre o intamplare dramatica, bineinteles, dar cred ca e interesant de vazut ce fel de morala incearca sa extraga diferiti oameni din intamplarea asta si daca incercarile sunt justificate.

Exista un context social – unele organizatii internationale si locale fac lobby in Yemen pentru scoaterea in afara legii a casatoriilor cu fete sub 17 ani.

Cazul de acum a fost prezentat impreuna cu alte cazuri – cel al unei fete de 12 ani care a murit in timpul unei nasteri si cel al unei fete casatorite la 10 ani, agresata sexual si batuta de sot, care a reusit sa obtina pana la urma divortul si a devenit un simbol al luptei impotriva casatoriilor de acest fel.

Unii jurnalisti s-au folosit de cazurile de felul acesta pentru a vorbi despre pedofilie – unul dintre subiectele “preferate” in America. O conexiune fixata de mai mult timp in mintile cititorilor a fost alimentata din nou: traditia casatoriilor la varste mici este nociva pentru ca incurajeaza pedofilia.

Totusi, sta cineva sa se gandeasca si serios la lucrurile astea?

Bineinteles ca o sarcina la mai putin de 14-15 ani e extrem de riscanta. Abuzurile sexuale realizate asupra unor persoane minore sunt fapte grave, desigur, iar lipsa de educatie si lipsa asistentei medicale specializate pot face ravagii in orice tara.

Si probabil ca suntem cu totii de acord ca violul sau bataia sunt lucruri ingrozitoare si trebuie sa fie pedepsite de lege, chiar daca faptuitorul are un certificat de casatorie in buzunar.

Dar nu poti da vina pe casatoriile la varste sub 18 ani pentru toate astea.

Am auzit la un moment dat povestea unui cuplu – o fata si un baiat. Aveau vreo 10 ani si erau casatoriti. Poate nu legal, dar potrivit traditiilor lor asa stateau lucrurile. Locuiau impreuna, in Spania, cu familia baiatului. Se purtau ca niste prieteni si atat. Nici unul dintre ei nu era nerabdator sa isi exercite atributiile conjugale. Pentru asta mai aveau de asteptat, pana pe la 18 ani.

Iar acum sa ne intoarcem in Yemen. Am intalnit mai putine articole care sa scoata in evidenta un lucru important – acolo doar fetele sunt casatorite la varste mici, cu acordul si incurajarea parintilor.

In plus, indiferent cum sunt tratate de sotii lor (unii promit sa nu se atinga de ele pana implinesc o anumita varsta, de pilda), trebuie sa renunte la scoala (vezi, de pilda, povestea de aici).

Si de fapt, indiferent de varsta sotilor, drepturile si obligatiilor lor nu sunt egale. Faptul ca fetele sunt casatorite fortat de la varste mici, iar in unele cazuri ajung sa-si piarda si viata reprezinta doar o parte mica a intregului tablou. Iar tabloul nu e despre sex, ci despre discriminare de gen.

Nu cred ca e ok sa judeci la gramada tot felul de traditii care permit casatorii simbolice la varste mici. Problema principala in Yemen e ca femeile sunt privite ca niste fiinte inferioare barbatilor, iar casatoriile de acolo reflecta in multe privinte aceasta mentalitate.

Eu din toata intamplarea trista de la care am pornit retin in primul rand asta – Elham Assi ar fi ramas in viata daca era baiat.

3 thoughts on “Un comentariu legat de stirea despre fata de 13 ani din Yemen

  1. nu judeca (prea dur)

    fiecare cultura are valoarea ei. cine suntem noi sa judecam traditiile yemenesti? numai ayatolahul yemenesc poate sa le judece. el si maicuta domnului.

    1. cristina

      E vorba de respectarea unor norme universal valabile. Ceea ce vrei sa zici tu este ca conceptiile de corect si incorect pot diferi de la o cultura la alta.

      Uite, o sa folosesc un exemplu pe care l-am gasit intr-un text: Darius a calatorit mult si a intalnit diverse culturi. La indieni a descoperit ca obişnuiau sa manance, conform tradiţiei, corpurile taţilor lor; la greci a descoperit practica incinerarii cadavrelor. Când Darius a intrebat caţiva greci cu ce pret ar manca corpurile tatilor lor, aceştia au raspuns ca pentru nicio suma de bani nu ar face aşa ceva. Dupa aceea, regele a intrebat caţiva indieni daca ar fi de acord sa incinereze corpurile tatilor. Acestia au ramas ingroziti de intrebarea regelui, rugandu-l sa nu mai spuna vreodata asa ceva. Ei bine, asta ar fi relativismul cultural, adica ceea ce spui tu.

      De ce nu e bine asa? Pt ca ar insemna sa incurajam anumite comportamente care ar dauna unor grupuri; sa fim indiferenti (toleranti) fata de o societate antisemita de exemplu, dominata de lideri care au chef sa distruga evrei. Si pt ca, asa cum am spus la inceputul textului, exista legi morale pe care toate societatile/culturile le au in comun (sa nu minti sau sa nu hartuiesti o persoana st doua exemple) si care ar trebui respectate.

Comments are closed.