Nu mai stiu unde am citit asta. Era o stire prin feed reader, chiar nu mai stiu de unde. Si apoi m-am gandit la o generatie mai veche de insomniaci, care stateau si scriau, pur si simplu.
Si dupa aia rescriau si asa mai departe si poate pana la urma ajungeau sa publice niste chestii (dar mai degraba o carte), sau poate nici n-apucau si li se publica postum ce-au scris si oricum nu prea primeau feedback, dar unii totusi primeau niste scrisori si le raspundeau. Noaptea, bineinteles.
Acum e mai usor, poti sa scrii trei randuri pe blog si sa te uiti a doua zi si sa vezi ca ai avut cateva sute de vizitatori, dintre care vreo cativa ti-au si lasat comentarii, doar ca randurile alea trei le scrii pe fuga si nimeni nu le citeste cu atentie si comentariile sunt si ele scrise pe fuga si in doi peri, iar tu oricum nu prea ai rabdare sa le citesti si sa raspunzi.
Si uite asa devenim tot mai superficiali si asa mai departe. Chipurile. Fiindca in realitate lucrurile stau la fel. Au existat mereu oportunisti care sa prefere celebritatile de duzina in locul unor oameni valorosi, in speranta ca se va lipi si de ei un pic de faima. Si exista si acum oameni care fac chestii de valoare. Chiar si pe net.
Eu nu cred ca lucrurile care chiar sunt supertari or sa dispara. Cred, mai degraba, ca oamenii care se plang ca pe net nu sunt apreciate “valorile autentice” sunt de fapt nemultumiti ca nu sunt ei bagati in seama.
Si-au pierdut rabdarea, iar asta e un semn rau. Oamenii constienti de propria lor valoare nu sunt nerabdatori sa devina celebri. Nu vor tot felul de distinctii si nu se lauda cu ele. Ei ar putea sa scrie pentru niste cititori care se vor naste abia dupa moartea lor.
Doar ca, in fine, nu putem fi toti genii. Cei mai multi dintre noi intra pe net ca sa se distreze si sa socializeze, pur si simplu. Cea mai mare parte dintre insomniacii de alta data erau la fel – citeau romane politiste sau carti de aventuri sau povesti de dragoste siropoase, scriau scrisori insipide sau consemnau birocratic intamplari nesemnificative in jurnale. Diferenta era ca ei nu ieseau la vedere.
Un scurt metraj de valoare n-o sa fie sufocat de zece mii de clipuri “amuzante” puse pe YouTube. O poezie frumoasa nu poate fi pusa in umbra de o tona de piese cu versuri slabe.
Nu prea avem cum sa ne indreptam spre o lume a prostului gust si a mintilor tulburi. Valorile autentice se vor impune totdeauna, mai devreme sau mai tarziu.
Oameni care isi pierd noptile pe net scriind chestii fara stil si noima (dar fara sa pretinda ca sunt mari artisti sau mari oameni de cultura) sunt chiar ok.
LE: Si, de altfel, si extraterestrii aflati in aceeasi situatie sunt ok. 🙂
M-au uns la suflet gandurile/randurile tale.
E atat de reconfortant sa gasesti persoane care nu se inchina acestui cult al non-valorii, omiprezent, caruia ii platim tribut cu totii…
Pacat ca trebuie sa fii de pe alta planeta ca sa gandesti asa! 😛
cred ca diferenta dintre insomniacii ‘vechi’, cei care scriau si rescriau, si dupa aia nici nu publicau nimic 🙂 si cei ‘noi’, care publica imediat tot ceea ce scriu, deriva din caracterul ‘instant’ si ‘democratic’ al netului.
atunci cand lucrurile pe care le scrii pot fi publicate imediat si citite peste 2 sec. de oricine intra la tine pe blog sau te cauta pe google, chestia asta, in loc sa te faca mai responsabil, te face sa crezi ca anyting goes. daca lucrurile pot fi publicate instant si citite instant, inseamna, cred unii, ca pot fi si scrise instant.
cum zice lumea care se pricepe, ‘all good writing is rewriting’ – dar nu prea ai timp sa rescrii daca postezi zilnic, ca sa atragi cititori noi.
poate mai este inca o faza – atunci cand scrii pe cont propriu, ai, in general, ca repere chestii misto pe care le-ai citit mai devreme, sau niste principii estetice elaborate pe cont propriu sau in discutiile cu prietenii. acum, daca intri pe un site literar gen agonia.ro, iti dai seama ca exista oameni care scriu si posteaza imediat, aproape fara prelucrare – si sunt comentati – si iti vine si tie sa faci asta (asa cum am facut-o si eu, la vremea mea, thank god ca m-am oprit si mi-au venit mintile la cap). si devii si tu inca unul pe care, eventual, il vor citi altii si vor spune ‘ok, si cu ce e el / ea mai bun(a) decat mine?’ – si vor scrie si ei chestii la fel de negandite si neprelucrate.
e ca o slippery slope, nu? cineva posteaza chestii negandite, vin altii si spun ‘pot si eu asa’ si posteaza si ei, si tot asa 🙂
poate asa a si fost intotdeauna – dar nu cred ca lucrurile slabe ieseau chiar asa de usor in evidenta inainte. efectiv erau respinse de edituri 🙂
ma gandesc, in sensul asta, la emily dickinson, de ex (care imi place de mor) – care si-a scris miile de poeme de una singura si le-a aratat la o persoana-doua – si cand o compar cu unii bloggeri cu sute de postari si zeci de mii de afisari mi se face rusine si nu mai vreau sa scriu nimic 🙂