[un scurt comentariu pe marginea capitolelor V si VI o sa apara in curand; chestiile mai vechi sunt aici]
VII
Se pare ca autorii de binefaceri ii iubesc pe cei carora le-au facut binele mai mult decat acestia din urma pe binefacatorii lor; si cum acest lucru pare anormal, i se cauta explicatia.
Probabil i-ati auzit pe altii spunand ca o persoana (sau o actiune) ar fi irationala. Ati vazut, in plus, ca uneori ratiunea pare sa se impotmoleasca (in cazul paradoxurilor). Pentru filosofi ratiunea e un instrument foarte util. De ea ne folosim atunci cand incercam sa ne gandim la diferite probleme.
Astazi o sa ne uitam la cum au incercat filosofii, de-a lungul timpului, sa inteleaga mai bine ce e ratiunea.
M-a intrebat Ariel, asa ca o sa raspund pe scurt. Mai intai am instalat plugin-ul wp Lifestream. Apoi am facut un template pe care l-am salvat cu numele page-lifestream.php in directorul in care se gaseste tema de wordpress (tema mea e k2, asa ca directorul e: ~/public_html/wp-content/themes/k2).
Continutul lui arata cam asa (partea importanta e cea incercuita):
M-am gandit ca asta ar putea fi mantuirea. Faci o chestie foarte urata (vezi doamna Mandras Vergu acum 3 ani, de pilda). Persoana careia ii faci chestia respectiva nu o sa te mai poata ierta niciodata. Daca la un moment dat ajungi sa fii, totusi, om, o sa ai remuscari si n-o sa te mai poti ierta nici tu vreodata pentru ce ai facut.
Ai nevoie de iertare, dar nici un om nu ti-o poate da. Daca moartea e sfarsitul, o sa mori fara sa te mai impaci vreodata cu tine insati (sau cu tine insuti). Bineinteles, e preferabil sa mori asa, decat sa mori ca un animal lipsit de constiinta. Dar daca exista Dumnezeu, atunci el are puterea sa ierte ceea ce nu poate ierta nici un om.
Cred ca pentru unii oameni credinciosi sa crezi ca exista Dumnezeu inseamna si asta – sa crezi ca si un om pe care nu l-ar mai putea ierta nimeni poate fi totusi iertat.
Or sa spuna unii ca am ceva cu domnul Vanghelie, fiindca l-am mai pomenit de curand. Dar eu n-am nimic cu dansul. Nici macar nu suntem de pe aceeasi planeta. Nici nu stiu daca ar trebui sa se ocupe dansul personal de magazinele Economat din sectorul 5.
Am trecut pe la Ramona si Gigi in vizita, ei nu erau acasa, era doar pisica lor, care se uita la Animal Planet. Si am stat si eu un pic pe acolo si la un moment dat am vazut o reclama la o cafea solubila, nu mai tin minte marca, dar erau unii la servici si seful lor vorbea la telefon si dupa aia isi faceau semne intre ei si plecau din birou in patru labe, ca sa nu-i vada seful. Si ieseau in curte si beau cafele pe niste mese de lemn. Si mesajul era ceva de genul ca aia e o chestie careia nu-i poti rezista.
De ce-as vrea, ma rog frumos, o chestie careia nu pot sa-i rezist? Nu e ca si cand as consuma un drog care da dependenta? De ce sa-mi doresc sa devin o persoana dependenta, sau in orice caz o persoana care nu se poate controla? Cum ma poate convinge cineva sa cumpar un produs, spunandu-mi ca dupa aia n-o sa mai pot fara el!? Weird!
Mi-am adus aminte de o chestie pe care am citit-o intr-o carte. Nu mai tin minte ce carte, dar nu e important, fiindca nu-i un citat lung. Suna asa:
Dumnezeu imi poate spune: “Te judec dupa ceea ce spui. Te-ai cutremurat de dezgust de propriile tale actiuni cand le-ai vazut la altul.”
Bineinteles, nu e nevoie sa crezi in Dumnezeu si in vreo judecata de apoi ca sa intelegi ce se spune. Pe planeta mea suntem toti invatati de mici ceva de genul: “Cand observi ca o persoana face un lucru care ti se pare urat, prima ta reactie trebuie sa fie sa te intrebi daca nu cumva ai facut si tu asa ceva. Sau ceva asemanator.”. Puteti sa nu ma credeti, dar asa stau lucrurile la noi.
Aici am observat ca exista oameni foarte ok care n-au, totusi, deprinderea asta.