V

Bunavointa seamana cu prietenia, fara sa fie totusi prietenie. Caci bunavointa putem avea si fata de persoane necunoscute, de care poate ramane ignorata, dar prietenie nu. Despre aceste lucruri am vorbit insa si mai inainte.

Dar bunavointa nu este nici iubire: ea nu implica nici tensiune, nici dorinta, de care iubirea este inseparabila. Si, in timp ce iubirea presupune o intimitate a relatiilor, bunavointa poate aparea spontan, cum se intampla de exemplu fata de participantii la intreceri atletice: le devenim binevoitori si simpatizam cu ei, fara sa participam insa cu ceva la binele lor; caci, asa cum spuneam, bunavointa noastra fata de ei se naste spontan si simpatia pe care le-o purtam este un sentiment superficial.

Asadar, bunavointa pare sa fie un inceput de prietenie, la fel cum placerea pe care ne-o inspira vederea cuiva este inceputul iubirii; caci, daca nimeni nu iubeste fara ca mai intai sa fi fost placut impresionat de infatisarea persoanei iubite, cel ce gaseste incantare in a privi chipul cuiva nu este inca neaparat indragostit, ci doar atunci cand in absenta ii regreta lipsa, dorindu-i cu ardoare prezenta. Tot astfel, nu este posibil sa fii prieten cu cineva fara sa fi resimtit mai intai bunavointa fata de el, dar a fi binevoitor nu inseamna inca a fi si prieten; caci oamenii binevoitori se multumesc sa doreasca binele celor fata de care simt bunavointa, dar nu ar contribui cu nimic la aceasta si nici nu si-ar face griji pentru ei.

S-ar putea spune astfel, prin extensiune de sens, ca bunavointa este o prietenie pasiva. Cu trecerea timpului si prin strangerea relatiilor, ea se poate transforma totusi in prietenie, dar nu intr-una bazata pe interes sau placere, pentru ca nu asemenea motive fac sa se nasca bunavointa. Caci, daca cel caruia i s-a adus un serviciu la care raspunde prin bunavointa nu face decat ceea ce este drept sa faca, acela care doreste cuiva prosperitatea in speranta de a profita de pe urma lui pare binevoitor nu fata de acea persoana, ci mai degraba fata de el insusi, la fel cum cineva nu poate fi prieten cuiva pe care-l cultiva din interes. Intr-un cuvant, adevarata cauza a bunavointei o reprezinta virtutea, valoarea morala; ea se naste in fata frumusetii morale, a curajului sau a altor calitati asemanatoare, ca in cazul atletilor despre care am vorbit.

VI

Si concordia este, in mod evident, un sentiment amical, ceea ce o face sa nu se confunde cu identitatea de opinie, care poate exista si la oameni necunoscuti unii altora. Astfel, nu numim concordie orice acord de opinii, de pilda asupra fenomenelor ceresti (caci a fi de acord cu privire la asemenea chestiuni nu presupune un sentiment de prietenie). Vorbim insa de concordie in cadrul cetatilor, cand cetatenii sunt de acord in privinta intereselor lor, cand iau aceleasi hotarari si pun in aplicare hotararile luate in comun.

Domeniul concordiei il constituie deci obiectele actiunii, si anume cele de interes major si care pot satisface in acelasi timp cele doua parti sau pe toti cei in cauza. De pilda, in interiorul cetatilor exista concordie cand toti cetatenii sunt de acord ca magistraturile sa fie elective, sau sa se incheie o alianta militara cu lacedemonienii, sau ca Pittakos sa exercite puterea atata timp cat el insusi va consimti sa o faca. Dar cand doua parti isi disputa puterea, ca eroii din Fenicienele, starnesc dezbinare intre cetateni; caci concordie nu inseamna acelasi lucru, oricare ar fi el, ci sa-l doreasca realizat in acelasi mod (de pilda, cand poporul de rand si elita sunt de acord ca guvernarea cetatii sa fie preluata de partidul aristocratic), numai astfel realizandu-se aspiratiile tuturor. Dupa cum se vede, concordia este o prietenie politica, acesta fiind dealtfel si sensul uzual al termenului, pentru ca obiectul ei il constituie interesele si tot ce priveste viata in comun.

Astfel inteleasa, concordia nu poate exista decat intre oameni de bine, pentru ca ei se afla in acord si cu sine, si unii fata de altii, mentinandu-se, ca sa spunem asa, pe aceeasi pozitie; caci, pe de o parte, hotararile luate de asemenea oameni raman ferme, neaflandu-se in voia fluxului si refluxului, ca Euripos, pe de alta lucrurile spre care aspira ei sunt drepte si utile.

O astfel de concordie nu poate exista intre oameni viciosi, decat poate pentru scurta vreme, ca si prietenia lor de altfel, din cauza ca ceea ce urmaresc ei este sa obtina profituri mai mari decat li se cuvin si in acelasi timp sa-si reduca cat mai mult din eforturile si obligatiile publice. Si, cum fiecare dintre ei doreste pentru sine aceste avantaje, isi supravegheaza aproapele pentru a-l impiedica sa le obtina, iar interesul obstesc, asupra caruia nu vegheaza nimeni, se duce de rapa. Consecinta este izbucnirea conflictelor dintre cetateni, pentru ca fiecare il constrange pe altul, dar refuza, in ceea ce-l priveste, sa faca ce e drept.