Cartea a IX-a

I

In toate prieteniile eterogene, proportia este cea care, dupa cum am spus, stabileste egalitatea si salveaza prietenia. Astfel, chiar si in forma ei politica, de pilda, cizmarul primeste in schimbul incaltamintei recompensa proportionala cu meritul sau, la fel si tesatorul si toti ceilalti. In acest domeniu s-a instituit ca masura comuna moneda si in consecinta toate se raporteaza la ea si se masoara cu ea. In prietenia erotica, insa, uneori cel ce iubeste se plange ca iubirii sale pasionale nu i se raspunde la fel, chiar si cand intamplarea face sa nu aiba nimic demn de iubit; la randul sau, cel iubit se plange adesea ca celalalt, care la inceput ii promisese totul, acum nu-si respecta nici una dintre promisiuni. Asemenea lucruri se intampla cand primul iubeste urmarind placerea, celalalt interesul, si cand nici unul, nici altul nu gaseste in legatura lor avantajul urmarit. Si cum acestea erau mobilurile prieteniei lor, ea este sortita sa se destrame cand scopurile pentru care s-a intemeiat nu sunt atinse. Caci cei doi prieteni nu se iubeau pentru ei insisi, ci pentru avantajele pe care le puteau gasi unul la celalalt; dar, asemenea lucruri fiind instabile, si prieteniile pe care le genereaza sunt la fel. Spre deosebire de ele, prietenia bazata pe afinitati de caracter, neexistand decat pentru ea insasi, rezista in timp, asa cum am mai spus.

Diferende apar si cand prietenii obtin altceva decat doreau, caci a nu obtine ceea ce doresti este echivalentul cu a nu obtine nimic, ca in cazul citharedului caruia i s-a promis ca va fi rasplatit in zori cu atat mai generos cu cat va canta mai bine, dar in zori, cand acesta cerea implinirea promisiunii, i s-a raspuns ca placerea i-a fost rasplatita cu placere. Daca amandoi ar fi dorit placerea, raspunsul ar fi fost, desigur, satisfacator. Dar cand unul dorea un divertisment, celalalt un castig, iar unul a obtinut ceea ce dorea, celalalt nu, conditiile acordului dintre ei n-au fost respectate cum s-ar fi cuvenit; caci pe fiecare il intereseaza lucrul de care are el nevoie si doar acela este lucrul pentru obtinerea caruia este dispus sa dea ceea ce poseda.

Dar caruia dintre cei doi ii revine sa stabileasca valoarea serviciilor? Celui ce le face primul sau celui ce le primeste primul? Cel care da primul pare, de fapt, sa lase pe seama celuilalt acest lucru. Se spune ca astfel proceda si Protagoras: cand dadea lectii, oricare ar fi fost ele, ii cerea discipolului sa evalueze pretul corespunzator invataturii primite si atat si lua.

In astfel de imprejurari, unii prefera totusi sa aplice adagiul: “omului sa i se dea rasplata convenita…”. Sunt unii chiar care isi iau de la inceput onorariul, dar apoi, pentru ca promisiunile lor fusesera exagerat, nu fac nimic din ceea ce se angajasera sa faca; ei sfarsesc prin a primi reprosuri meritate, pentru ca nu au respectat conditiile stabilite. Dar poate ca sofistii sunt constransi sa procedeze in acest mod, pentru ca nimeni n-ar fi dispus sa le plateasca pentru stiinta lor. Prin urmare, cei care-si primesc dinainte onorariul, fara ca apoi sa indeplineasca ceea ce au promis, isi atrag pe buna dreptate reprosuri.

In cazurile in care serviciul adus nu face obiectul unei conventii, cei care fac prietenilor servicii in mod dezinteresat sunt, cum am spus, scutiti de reprosuri (fapt caracteristic prieteniei bazate pe virtute), iar recompensa trebuie sa aiba ca masura alegerea deliberata a celui ce face binele (pentru ca ea este fundamentala in prietenie si virtute). Aceeasi regula pare sa se aplice si celor ce beneficiaza de invatatura filosofica: valoarea acestei invataturi nu poate fi evaluata material si nu exista nici onoare care s-o poata echivala, dar fara indoiala ca este suficient, ca si fata de zei sau de parinti, sa ne aratam recunostinta dupa posibilitati.

Cand insa serviciul este adus nu in mod dezinteresat, ci in vederea unei recompense, cel mai bine este, desigur, ca recompensa sa fie cea care ambilor le pare echitabila. Daca insa acest acord nu are loc, se va admite ca e nu numai necesar, ci si drept, ca acela ce primeste serviciul sa-i fixeze valoarea; caci daca-l recompenseaza pe celalalt cu echivalentul avantajului sau placerii primite, schimbul va fi echitabil. Astfel se petrec lucrurile, dupa cum se poate observa, si in relatiile comerciale; in unele locuri exista chiar legi ce resping intentarea de actiuni judiciare in materie de tranzactii libere, din considerentul ca se cuvine ca, atunci cand se acorda credit cuiva, angajamentul sa fie onorat in acelasi spirit in care s-a incheiat contractul. Se considera, de fapt, ca este mai drept ca pretul sa fie fixat de cel caruia i s-a acordat incredere decat de cel care a acordat increderea. Cel mai adesea posesorul unui lucru si cel ce doreste sa-l obtina nu-l evalueaza la fel; pentru ca fiecaruia i se pare ca ceea ce-i apartine si ceea ce da valoreaza mai mult. Si totusi, remuneratia corespunzatoare este fixata de cel ce primeste lucrul respectiv. Bineinteles insa ca acesta trebuie sa-l estimeze nu la valoarea pe care o prezinta pentru el cand il are in posesiune, ci la valoarea pe care i-a atribuit-o inainte de a-l poseda.