[am ramas un pic in urma cu comentariile, recuperez mai incolo]

XIV

Diferende pot interveni si in prieteniile ce implica un raport de superioritate. Caci fiecare dintre cei doi pretinde sa aiba mai mult decat celalalt, iar daca se intampla acest lucru, prietenia se destrama.

Cel mai valoros considera ca lui i se cuvine mai mult (pentru ca gaseste normal ca omului virtuos sa i se acorde mai mult). La fel considera si cel ce aduce servicii mai mari (caci, se spune, un om nefolositor nu are dreptul la o parte egala cu omul util; altfel nu mai poate fi vorba de prietenie, ci de un serviciu onorific, daca avantajele ce decurg din prietenie nu sunt proportionale cu valoarea efortului depus. Dupa opinia sa, in prietenie trebuie sa fie la fel ca intr-o asociatie financiara, unde primesc mai mult cei ce investesc mai mult).

Dar cel lipsit de resurse si cel mai putin merituos gandesc contrariul, si anume ca un prieten bun are datoria sa vina in ajutorul prietenilor aflati in nevoie; caci, spun ei, la ce bun sa fii prietenul unui om virtuos sau al unuia investit cu autoritate, daca nu te poti astepta la nici un avantaj de la el?

Se pare insa ca pretentiile ambelor parti sunt la fel de justificate si ca fiecaruia trebuie sa i se acorde mai mult in prietenie, dar nu din acelasi lucru, ci prietenului superior mai multa onoare, iar celui lipsit de resurse avantaje materiale mai mari; caci recompensa virtutii si a binefacerii este onoarea, iar compensarea lipsei este castigul material.

Ca astfel stau lucrurile si in viata politica este un fapt evident. Nu i se aduc onoruri celui ce nu contribuie cu nimic la binele comun; omagiul comun ii este adus celui ce serveste interesele comune, iar onoarea este un omagiu comun. Dar nimeni nu poate primi de la comunitate avantaje materiale si onoruri in acelasi timp, dupa cum nimeni nu ar suporta sa ramana defavorizat in toate in acelasi timp; in consecinta, celui ce-si diminueaza avutul i se acorda in schimb onoare, iar celui dispus sa primeasca daruri i se acorda avantaje materiale, pentru ca ceea ce este proportional cu meritul fiecaruia stabileste egalitatea si mentine prietenia, dupa cum am spus.

In acest fel trebuie deci sa fie stabilite relatiile dintre prietenii de conditie inegala: cel ce beneficiaza din partea celuilalt de un avantaj material sau moral trebuie sa se revanseze fata de prieten onorandu-l, in masura in care acest lucru ii sta in putinta; caci prietenia nu cere decat ceea ce este posibil si nu ceea ce este strict proportional cu meritul. Acest lucru nici n-ar fi posibil, de altfel, in toate cazurile, de pilda cand e vorba de onorurile pe care trebuie sa le aducem zeilor sau parintilor: nimeni nu le-ar putea fi vreodata recunoscator dupa cum merita, dar cel ce-i onoreaza dupa puteri este recunoscut ca un om virtuos.

Acesta este si motivul pentru care se considera ca un tata nu poate fi renegat de fiul sau, dar un fiu de catre tata, da. Caci cel obligat trebuie sa se arate recunoscator, dar, orice ar face un fiu, el nu se poate ridica niciodata la inaltimea binefacerilor aduse de parinte, astfel incat ii ramane vesnit obligat; dar cel care-l obliga pe altul are latitudinea sa-l elibereze de obligatie, deci si un tata poate face acest lucru. Bineinteles ca, in acelasi timp, toata lumea este de acord ca nu exista tata care sa-si alunge fiul daca acesta nu este excesiv de rau (caci, facand abstractie de afectiunea naturala ce-l leaga pe un tata de fiu, sta in firea omului sa nu respinga de la sine un ajutor). Dar fiul, daca este rau, evita sa vina in ajutorul tatalui, sau cel putin nu se grabeste s-o faca, pentru ca majoritatea oamenilor doresc sa li se faca binele, evitand sa-l faca la randul lor, ca pe ceva ce nu le aduce un avantaj.

Despre toate acestea am vorbit insa suficient.